Exclusiv "Să-l concurez pe Țiriac?" Adi Popa, despre bolidul său de colecție. Cât costă și ce viteză atinge: "Dacă prinzi linie dreaptă"
articol scris de Digi Sport30.08.2020, 11:56
În urmă cu câteva luni, Adi Popa a surprins cu o apariție exotică în ceea ce privește colecția sa auto. Pe lângă ceea ce conduce el zi de zi, și-a făcut loc și un Ford Mustang Mach 1, din 1969.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Chiar dacă și-a tot cumpărat până acum mașini noi, fostul mijlocaș de la FCSB a aflat pe propria piele că investiția nu este una profitabilă. Colecționarii știu de ce.
Așa că și-a canalizat investiția într-o mașină de colecție, o adevărată legendă a lumii auto.
"De mic am o afinitate, pasiune, hobby, nici nu știu cum să o numesc, față de mașini. Îmi plac cele autentice. Autentică, adică e autentificată Retromobil, are piesele cu care a ieșit din fabrică, nu e modificată și de aceea prețul crește la mașinile de genul ăsta.
Dacă o păstrezi în starea ei autentică, doar o restaurezi și nu îi schimbi nimic, nu îi faci tuning și nu îi aduci îmbunătățiri, prețul crește. De mic am avut o afinitate pentru mașini, mă jucam pe calculator, pe Need 4 Speed.
Mi-au plăcut mașinile, tot timpul mi-am luat mașină nouă, în trend și realizam că, după 2-3 ani, când o schimbam, pierdeam destul de mult. Zic hai să încercăm pe partea de investiții, să ne și bucurăm de ea.
Plus că sunetul și mașina, cu totul, cum e realizată, cu tehnologia aia, dacă comparăm...la Logan abia acum cred că apare. E din 1969, are cutie automată, servodirecție. Pe Logan, cutia automată a apărut nu de mult timp", a spus Adi Popa la Digi Sport Matinal.
Mașina lui Adi Popa costă peste 130.000 de euro
Adi Popa a primit bolidul direct din Statele Unite ale Americii. Mijlocașul a dat detalii despre preț și performanțe.
"Mi-a adus-o un prieten din Miami, s-a ocupat să o achiziționeze de la un colecționar. Nu era recondiționată, era bine întreținută, era într-o stare bună. Mi-a adus-o până în fața casei, pe vapor și platformă.
Am investit eu destul de mult în ea să o aduc în starea asta.
Dacă prinzi linie dreaptă și e liber pe autostradă, ajungi la 130. Pe cuvânt! Păi are 180 în bord (n.r: cifrele din bord sunt exprimate în mile, nu în kilometri. 130 de mile însemnă aproximatix 209 kilometri la oră).
E din 1969 totuși. Prețul, da, cam tot pe la 130.000, plus sau minus, depinde de starea în care o păstrezi", a precizat Adi Popa.
Adi Popa nu este singurul fotbalist din Liga 1 care are un asemenea bolid.
"Știu că a mai avut Gorobsov una pe care a cumpărat-o de la un amic de-ai mei. Dar nu era retro autentică, adică nu era înscrisă în Retromobil. Cu chestia asta, cu autentificarea, nu este simplu, durează ceva timp, ei vin, îți verifică foarte amănunțit mașina să vadă dacă ai umblat la motor. Și doar atunci îți dau certificatul!
În Anglia, mai toți aveau bolizi. Ferrari, nu. La Steaua, Țucudean avea Ferrari, dar nu umbla foarte des cu el. Să-l concurez pe domnul Țiriac? Nici în glumă nu pot să spun", a spus Popa.
De ce este deosebit și special un Ford Mustang Mach 1 din 1969
Ford a scos pe piață modelul Mustang ca răspuns la rivalii americani de la General Motors, care au avut un succes enorm cu Chevrolet Camaro. La acea vreme, mașinile de acest gen erau numite "pony car", iar în 1969, acest "război" a atins cota maximă.
Mach 1 avea cel mai agresiv design dintre toate versiunile de Mustang, iar vânzările au explodat. Chiar dacă părea să aibă doar modificări de design, mașina era totuși mai lată, avea ampatament mărit și avea linia acoperișului mai joasă cu un inch decât un Mustang obișnuit, care oricum era o apariție spectaculoasă.
Botul a devenit mai ascuțit, cu un eleron proeminent și au fost montate 4 faruri, dintre care cele din exterior erau plasate în niște cavități menite să accentueze aspectul agresiv. Bolidul avea și un eleron imens, evacuare dublă și putea fi echipat cu o mulțime de opțiuni, de la motoare până la transmisii, ornamente exterioare și culori speciale.
Mașina a fost produsă doar în varianta fastback și nu există versiune decapotabilă, fie ea în varianta soft top sau hard top.
În 1969, adică exact anul mașinii lui Adi Popa, au fost construite 72.458 de exemplare.
Se putea alege dintre 4 motoare pentru modelul Mach 1. Cel mai mic, care este și cel al mașinii lui Adi Popa, este un V8 Windsor de 5,8 litri, care produce 250 de cai putere și o transmisie automată cu 3 trepte. Viteza maximă a acestui model era de 209 kilometri pe oră, iar accelerația de la 0 la 100 de kilometri pe oră se producea în 8 secunde.
Etichete: adrian popa , adi popa , ford mustang , ford mustang mach 1 1969 , masina adi popa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...