"S-au păcălit cu el, acum soluţia vine de la FCSB!". Cât de aproape e de fapt Becali de transferul iernii
11.11.2018, 11:32Club Brugge pare a căuta orice variantă pentru a se despărţi definitiv de Dorin Rotariu. Mijlocaşul ofensiv e dorit la FCSB, însă mutarea va fi posibilă doar în cazul plecării lui Gnohere.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Unul dintre favoriţii lui Becali, Rotariu e în cărţi pentru o revenire în Liga 1. Împrumutat la Alkmaar, românul are oscilaţii mari de formă, iar Brugge, clubul mamă, pare să fi înţeles că a luat o adevărată păcăleală.
Ieri, în presa belgiană s-a scris de o posibilă întoarcere în România, la FCSB, iar noi informaţii apar şi astăzi, în ziua marelui derby cu Dinamo.
"Jucătorul cu care Brugge s-a păcălit nu convinge, soluţia vine din ţara sa natală", titrează voetbalprimeur.be, care apoi punctează că "povestea dintre Dorin Rotariu şi clubul belgian pare să fi ajuns la final. Mijlocaşul ofensiv român nu a confirmat niciodată aşteptările, iar acum se vorbeşte de o întoarcere a lui în România, la FCSB".
Chiar dacă belgienii prezintă destul de sigură o eventuală trecere a lui Roti la FCSB, adevărul e cu totul altfel. Becali l-ar lua imediat, dar sub formă de împrumut. Lucru pe care Brugge nu îl doreşte, belgienii vrând să îl transfere definitiv. Suma cerută e în jurul valorii de două milioane de euro, una prohibitivă pentru Gigi. Totuşi, dacă Gnohere va pleca, patronul roş-albaştrilor ar putea să facă un efort financiar.
Etichete: rotariu , transfer rotariu , rotariu transfer , rotariu brugge
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...