"S-a uitat în ochii mei și mi-a spus asta!". Explicaţia lui Delorge pentru penalty-urile ratate. Dinamo l-a dat afară când a auzit argumentul
02.11.2018, 22:14Kino Delorge a fost unul dintre eroii negativi ai "câinilor" în umilinţa din optimile Cupei, cu Csikszereda. El a ratat de două ori ultimul penalty al lui Dinamo, iar azi şi-a reziliat contractul. Alexandru David, preşedintele din Ştefan cel Mare, a dezvăluit ce i-a spus belgianul după ce a "îngropat" speranţele lui Dinamo la sferturi.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dacă Grozav va rămâne în memoria colectivă pentru execuţia lamentabilă din panenka, într-un moment când penalty-ul înscris de el era sinonim cu o calificare, Delorge a fost cel care a năruit orice şansă la accederea între ultimele opt. Belgianul a executat foarte slab lovitura de la 11 metri, declanşând bucuria în tribune. El a avut şansa să îşi răscumpere eroarea, pentru că arbitrul a luat o decizie incredibilă: a hotărât repetarea loviturii, pe motiv că portarul s-a mişcat. Şi la repetare, Delorge a bătut la fel de slab.
Chestionat pe seama execuţiilor sale, belgianul le-a spus conducătorilor că el nu poate executa penalty-uri. În faţa unei astfel de argument, conducerea a decis să îi rezilieze contractul.
"S-a uitat astăzi în ochii mei și mi-a spus că el nu poate să bată penalty-uri. Erai ultimul! De aia nu te-am pus nici primul, nici al cincilea. Nu poți să bați penalty-uri? Ok, mulțumesc, la revedere! Delorge, nu poți să mai joci la Dinamo, când ai trecut printr-un asemenea episod", a spus David, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Întrebat dacă prestaţiile slabe nu sunt o consecinţă a faptului că tânărul jucător nu s-a adaptat încă în România, David a fost categoric.
"Haideți să vă spun cu Delorge. Antrenorul (n.r. pe atunci, antrenorul era Florin Bratu) și l-a dorit foarte mult pe acest băiat. A venit cu două săptămâni înainte să semneze cu Dinamo, ca să vadă orașul. I-am fost ghid. Am stat împreună cu el la meciul cu Voluntari, l-am întreținut toată seara, i-am explicat că nu mâncăm oameni, că România e ok, că orașul e frumos, că o să se adapteze. Nu a avut așa o problemă de adaptare, pentru că s-a făcut gradual", a mai explicat preşedintele "câinilor".
Etichete: delorge dinamo , delorge , dinamo delorge , delorge penalty dinamo , delorge dat afara de la dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...