S-a terminat campionatul în Grecia! Titlul s-a decis în ultima etapă. Răzvan Lucescu, eșec cu Olympiakos
articol scris de Digi Sport15.05.2023, 11:34
AEK Atena a devenit noua campioană a Greciei, după ce în ultima etapă din play-off a învins-o pe Volos NFC cu 4-0 şi a ocupat primul loc în clasamentul final, cu un avans de 5 puncte faţă de Panathinaikos Atena.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
AEK Atena, noua campioană a Greciei
AEK, dirijată de tehnicianul argentinian Matias Almeyda, avea nevoie de un singur punct pentru a-şi asigura al 13-lea său titlu şi primul după 2018.
Atenienii au obţinut o victorie concludentă cu 4-0, în timp ce Panathinaikos a remizat acasă, 1-1, cu Aris Salonic.
Într-un alt meci, PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu a pierdut acasă (0-1) cu Olympiakos Pireu, campioana ultimelor trei sezoane din Grecia.
Răzvan Lucescu și PAOK, pe locul 4
AEK şi Panathinaikos vor evolua în Liga Campionilor, Olympiakos, ocupanta locului trei, în Europa League, iar PAOK şi Aris, locurile patru şi cinci, vor juca în Europa Conference League.
Din Superliga elenă au retrogradat Ionikos Nikea şi Levadiakos, clasate pe ultimele două locuri în play-out.
Etichete: razvan lucescu , aek atena , paok
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...