S-a reunit CS Severin. Ionel “Jerry” Gane este noul secund al lui Bondrea
19.06.2012, 20:02Au promovat sub numele de Gaz Metan Severin, acum sunt însă CS Severin. Formația antrenată de Marian Bondrea se pregătește de mutări masive la primul său sezon în Liga 1. După ce Comitetul Executiv al FRF a aprobat schimbarea denumirii echipei, modificări vor apărea și la nivelul conducerii clubului, al băncii tehnice și al lotului de jucători.
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
După ce Gheorghe Constantin și-a dat demisia din funcția de președinte, acesta va fi înlocuit de Marian Costea, fost oficial al Universității Craiova în urmă cu 15 ani și fost director sportiv al lui FC Brașov. Printre altele, fostul președinte demarase discuții pentru schimbarea tehnicianului care a promovat echipa mehedințeană cu Marius Șumudică.
Pe banca va apărea din această vară Ionel Tersinio Gane, care a acceptat să fie secundul lui Marian Bondrea. “Jerry a mai pregătit această echipă ca principal. Chiar dacă lotul este în mare măsură schimbat, sunt convins că îmi va fi de mare ajutor. Îl știu de mulți ani, l-am promovat în fotbalul mare pe când era un puști, la Electroputere”, a declarat Marian Bondrea.
20 de jucători la primul antrenament
Lotul de care dispun mehedințenii în prezent numără 21 de jucători. Toți s-au prezentat la reunirea lotului, aceștia fiind Mihai Neagoe, Marius Bălău, Bozidar Cosic, Alex Mirescu, Alex Giurgiu, Milan Mitic, Hugo Moutinho, Adrian Olah, Silviu Bălace, Alex Dandea, Ionuţ Mitroi, Alex Neacşa, Alex Zaharia, Eugen Rioşeanu, Paul Abba, Cosmin Vancea, Alex Marin, Liviu Rusu și Mihai Şteţca. Prima venire certă este fundaşul craiovean Alin Buleică, fost component al Universității Craiova și al Petrolul Ploieşti. Azi au mai apărut mijlocaşul Ionuţ Goşman (23 de ani), de la Juventus Bucureşti, şi Jawad, un marocan venit în probe.
Etichete: liga 1 , fotbal , marian bondrea , cs severin , ionel gane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin este deschis să discute despre un acord de încetare a focului cu Ucraina, mediat de...