S-A HOTĂRÂT: Universitatea Craiova nu are voie să revină în Liga 1
06.07.2012, 20:48Universitatea Craiova și-a luat adio de la Liga 1. Curtea de Apel a câștig de cauză FRF în procesul în care Știința cerea revenirea în primul eșalon. Hotărârea judecătorilor este definitivă și irevocabilă.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Adrian Mititelu mai are două procese cu FRF. Unul prin care cere anularea datoriei de 7 milioane de euro către selețcionerul Victor Pițurcă (pronunțarea se va da pe 10 iulie), și unul pentru reafiliere, unde a câștigat în prima instanță la Curtea de Apel, urmând ca apelul să se judece la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cum și-a făcut Mititelu dreptate
16 septembrie 2011 – Universitatea Craiova a cerut începerea urmăririi penale față de cei 10 membrii ai CEx al FRF, care au votat excluderea Universității, pe care i-a acuzat de abuz în serviciu.
50 de milioane de euro, reprezentând drepturile federative a 39 de jucători deveniți liberi de contract, a pierdut Știința potrivit plângerii penale.
Din actele aflate la dosar, procurorii au decis că măsura excluderii provizorii a Universității nu a fost motivată și că SC Fotbal Club U Craiova SA nu a avut posibilitatea unei căi de atac înainte de producerea efectelor juridice.
Pe 25 iunie, Curtea de Apel a decis că dezafilierea Craiovei este ilegală.
Etichete: digi sport , liga 1 digi sport , craiova liga 1 , craiova nu revine in liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...