Video Ruptură la Steaua? Reghe și jucătorii au abandonat ritualul, după un joc în care au fost de nerecunoscut
20.11.2016, 00:33Supărare mare la Steaua după înfrângerea suferită la Chiajna. Roș-albaștrii au pierdut cu 0-1 în fața Concordiei, iar antrenorul Laurențiu Reghecampf și directorul sportiv Mihai Stoica au fost atât de supărați, încât au plecat direct la vestiare, iar tradiționala ședință pe care o țineau după fiecare partidă nu a mai avut loc.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
De când a ajuns la Steaua, Reghecampf obișnuia ca, după fiecare joc, indiferent că echipa lui câștiga sau pierdea, să-și adune toți jucătorii la mijlocul terenului pentru a ține o scurtă ședință, lucru care nu s-a mai întâmplat după meciul cu Concordia.
Antrenorul și directorul sportiv au plecat la vestiare imediat după fluierul final, în timp ce jucătorii au părăsit terenul mai greu, după ce unii dintre ei au mers să salute și cei câțiva suporteri roș-albaștri veniți să susțină Steaua și să afișeze bannere în memoria lui Daniel Prodan.
La final, atmosfera a părut destul de tensionată, atât din cauza jocului steril al Stelei, care și-a creat foarte puține ocazii la Chiajna, cât și din pricina conflictului care apare între tehnician și vicecăpitanul Alin Toșca, scos de pe teren în minutul 32, după câteva greșeli.
"Sunt mâhnit. Nu am făcut multe lucruri cum trebuie, mai ales pe faza de apărare. La câte ocazii au avut, nu trebuia să ne pună probleme. Pierdem posesia prin fundaşul central şi luăm gol.
Pentru noi, obiectivul e câștigarea campionatului. Ce s-a întâmplat cu Toșca e o lecție pentru toți jucătorii. Nu e problema mea, dar când joci cu Chiajna trebuie să ai altă reacție”, a declarat Reghecampf la finalul jocului.
Chiar dacă a pierdut, Steaua rămâne pe primul loc în Liga 1, cu 33 de puncte, însă roș-albaștrii pot fi egalați de către CS U Craiova, care duminică joacă împotriva Astrei.
Următoarea partidă pe care o va disputa Steaua va fi pe teren propiu cu Osmanlispor, în grupele Europa League. Meciul se va disputa joi, 24 noiembrie, de la ora 20:00. Jocul împotriva echipei lui Raul Rusescu este vital pentru roș-albaștrii, care sunt obligați să câștige pentru a mai păstra șanse la calificare în primăvara europeană.
"Cu Osmanlispor va fi un meci internațional, în care trebuie să intrăm pe teren și să trecem peste această înfrângere care nu ne face cinste", a spus și Adi Popa.
VIDEO Finalul meciului Concordia - Steaua 1-0
Etichete: steaua , laurentiu reghecampf , adi popa , sedinta steaua , reghe steaua , popa osmanlispor , reghe sedinta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...