Video Exclusiv Ruptura dintre Reghecampf și Universitatea Craiova nu l-a surprins pe Ion Crăciunescu: ”Așteptam de mult!”
articol scris de Digi Sport12.06.2022, 18:39
Președintele Universității Craiova, Mihai Rotaru (50 de ani), nu îl mai dorește pe banca tehnică pe Laurențiu Reghecampf (46 de ani).
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Între cele două părți se negociază o despărțire amabilă, însă tehnicianul nu își dorește să plece de la Universitatea Craiova fără să îi fie achitată clauza de reziliere.
Ruptura dintre Reghecampf și Universitatea Craiova nu l-a surprins pe Ion Crăciunescu: ”Așteptam de mult!”
Ion Crăciunescu a declarat la emisiunea Fotbal Club că se aștepta demult la plecarea lui Laurențiu Reghecampf de la Universitatea Craiova pentru că oltenii nu și-au atins în sezonul recent încheiat niciun obiectiv.
Chiar dacă o decizie oficială a oltenilor nu a fost anunțată încă, fostul mare arbitru FIFA crede că ruptura dintre Reghecampf și Rotaru este ireversibilă, iar tehnicianul nu va mai continua pe banca formației din Bănie.
Totuși, Ion Crăciunescu nu poate înțelege un singur lucru: dacă Reghecampf nu și-a atins obiectivul pe care, în mod normal, ar fi trebuit să îl aibă trecut în contract, de ce nu poate fi înlăturat fără a-i fi plătită clauza de reziliere.
”Așteptam de mult această schimbare. La Craiova, locurile trei-patru nu prea țin de cald. Ori te duci să fii în frunte, ori nu. Ne aducem aminte de acești jucători ce partide frumoase făceau, ce fotbal frumos făceau?
Așa le-a zis domnul Reghecampf, că el are o clauză, așa a dat de înțeles. El aștepta clauza sau să se înțeleagă la altă sumă, în loc de 300 de mii, să îi dea 100 de mii sau 200 de mii. În ceea ce-l privește pe Rotaru, el a zis că echipa nu a realizat nimic anul ăsta.
Am ascultat foarte atent declarația lui Sorin Cârțu. Nu a vrut să spună nimic, dar din ce a spus se înțelege că nu mai poate continua acest antrenor la Craiova. Contractele neserioase se pot anula.
S-a vorbit foarte mult despre obiectiv. Craiova nu și-a atins niciun obiectiv. Atât timp cât amintești de obiectiv, ai trecut asta și în contract. Nu poți spune că nu ai atins un obiectiv, dar să nu treci asta în contract. Nu cred așa ceva, astfel de greșeli se mai petrec la județ”, a declarat Ion Crăciunescu la emisiunea Fotbal Club.
VIDEO Ion Crăciunescu, despre plecarea lui Laurențiu Reghecampf de la Universitatea Craiova
Ce a declarat Sorin Cârțu, președintele oltenilor
Jurnalistul Radu Naum a transmis, în timpul unei intervenții la Fotbal Club a lui Sorin Cârțu, că a auzit ”un zvon că pleacă Laurențiu Reghecampf” de la Universitatea Craiova, iar președintele Universității Craiova a avut un răspuns enigmatic.
Fostul mare fotbalist nici nu a confirmat, însă nici nu a infirmat informația și a transmis că totul se va clarifica luni, când are loc reunirea echipei.
”Nu comentez. Nici nu infirm, nici nu confirm. Vedem, aștept ziua de luni. Luni este reunirea echipei. Eu știu dacă îl văd acolo sau nu, dar nu comentez așa ceva. Este antrenor sub contract, ce să comentez eu despre Reghe? Nu discut așa ceva”, a spus Sorin Cârțu.
Etichete: ion craciunescu , laurentiu reghecampf , universitatea craiova , sorin cartu , mihai rotaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...