Breaking News Ruptură definitivă între CFR Cluj și Dan Petrescu! Ședința care decide totul. Drum liber spre Celtic pentru ”Bursuc”
articol scris de Digi Sport30.11.2020, 00:39
VIDEO Poli Iași - CFR Cluj 1-0 | Patronul celor de la CFR Cluj, Nelu Varga, nu mai vrea să continue colaborarea cu antrenorul Dan Petrescu (52 de ani).
Cupa României: Csikszereda - Oțelul, miercuri, 18:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - FCSB, miercuri, 21:00, DGS 1
Potrivit surselor Digi Sport, se pare că luni, la sediul grupării din Gruia, va avea loc o ședință la care vor participa Neluțu Varga, preşedintele Marian Copilu şi Dan Petrescu.
Ședința care-i va decide soarta lui Petrescu la CFR Cluj
Scopul întâlnirii va fi acela de reziliere a contractului actualului antrenor. Singura problemă este legată de clauza de reziliere a lui Dan Petrescu, despre care Giovanni Becali spunea că este de două milioane de euro.
Cei de la CFR nu vor să achite acești bani și vor să profite și de faptul că, la rându-i, ”Bursucul” ar vrea să plece.
De altfel, tehnicianul și-a anunțat jucătorii și staff-ul că se vor vedea luni, la ora 12:00, la recuperare, la stadion, așa cum se întâmplă mereu după fiecare meci.
”Petrescu nu este o variantă rea pentru Celtic!”
Ciudat este că acum două săptămâni Petrescu nu voia să plece de la Cluj. Între timp, ar fi apărut varianta Celtic. În ultimele săptămâni, fanii grupării din Glasgow și câțiva jurnaliști scoțieni au vorbit despre acest posibil transfer.
”Petrescu este încă la CFR Cluj, o echipă pe care o ştim foarte bine, pentru că am jucat împotriva lor de patru ori. Am văzut cum echipa lui a şocat efectiv în meciurile cu Lazio şi Rennes în stagiunea trecută, ba chiar a fost la un pas să o elimine pe Sevilla.
Pare clar că au jucat mult mai bine decât noi în Europa League şi au ajuns şi mai departe datorită lui Petrescu, cu un buget mult mai mic.
A câştigat trei titluri în România, dar nu totul e perfect pentru Dan Petrescu în acest moment la Cluj. Dacă Lennon va fi demis, probabil că nu este o variantă rea pentru Celtic”, a spus jurnalistul Hamish Carton, într-un podcast pe care îl ţine săptămânal.
Dan Petrescu: Nu mă așteptam niciodată să ajungem aici!”
Nu în ultimul rând, trebuie specificat faptul că atmosfera de la CFR Cluj s-a stricat foarte mult în ultime vreme. Nemulțumirile repetate ale lui Petrescu, legate de fragilitatea lotului, i-au nemulțumit pe cei din conducere și este clar că așa nu se mai poate continua.
De altfel, după eliminarea din Cupă, Petrescu a acuzat iar arbitrajul și a trimis săgeți clare spre Craiova. În plus, tehnicianul grupării din Gruia a spus că trece printr-un moment foarte greu și că e supărat pe toată lumea.
”Pentru noi, urmează meciul cu CSKA Sofia și, din păcate, vine într-un moment incredibil de greu. Nu mă așteptam niciodată să ajungem în acest moment. Cu toate că am prevestit când am spus că sunt prea obosit. Nu ai cum să pierzi controlul. Controlul îl au jucătorii pe teren, noi antrenorii vorbim, țipăm. Sunt perioade foarte bune în carieră, altele foarte rele. Acum e o perioadă rea, sunt conștient.
Nu prea dorm bine nopțile, nici când câștigam nu prea dormeam. Va urma o noapte albă. Să văd ce soluții, din puținele pe care le am, voi găsi pentru ca la meciul cu CSKA Sofia să încercăm să scoatem un rezultat favorabil”, a spus Petrescu, la flas-interviul de la final.
Dan Petrescu, mai supărat ca niciodată: ”Mă gândesc la despărțire. Bagajul e făcut!”
Supărarea lui Dan Petrescu a fost amplificată și de rezultat înregistrat azi de CSKA Sofia, în campionatul Bulgariei.
”Ei au câștigat azi cu 2-0, m-am uitat la echipa lor. Nu știu, la ei nu o fi COVID? Nu există așa ceva? Nu au nicio problemă, sunt toți. Lucrul ăsta mă omoară. E un ghinion pe care nu l-am mai avut în carieră”, a mai spus ”Bursucul”.
Chestionat dacă mai ia în calcul o despărțire de CFR Cluj, Petrescu a replicat enigmatic.
”Normal că simt o presiune. Eu tot timpul mă gândesc la despărțire. Bagajul e făcut, nu e desfăcut tot. Vreau să câștig, clubul la fel, am un an jumate, vom vedea ce va decide clubul. Sunt foarte supărat pe toată lumea, dar în primul rând pe mine. Sunt supărat pe toată planeta!”, a completat Dan Petrescu.
VIDEO cu declarațiile lui Dan Petrescu, după meciul Poli Iași - CFR Cluj 1-0
VIDEO cu rezumatul partidei Poli Iași - CFR Cluj 1-0
Etichete: dan petrescu , optimi cupa romaniei , cfr cluj cupa romaniei , meciuri cupa romaniei , dan petrescu cfr cluj , 16imi cupa romaniei , poli iasi cfr cluj 1-0 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a jurat răzbunare pentru atacul cu dronă asupra Universității forțelor...