Exclusiv Rui Miguel, prima dată la antrenament după revenirea la Rapid, chiar în ziua în care a început lichidarea clubului
04.07.2016, 18:41La Rapid a ajuns, luni, primul transfer anunțat ca rezolvat în această vară: mijlocașul Rui Miguel, revenit de la Zimbru Chișinău. Interesant este că acest lucru s-a petrecut chiar în ziua în care clubul a intrat în procedura de lichidare, procesul normal de început odată cu declararea falimentului.
![rapid rui miguel](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTAxdHJhbnNjb2Rlci5yY3Mt/cmRzLnJvJTJGc3RvcmFnZSUyRjIwMTYl/MkYwNyUyRjA0JTJGNjUyNTQ4XzY1MjU0/OF9yYXBpZF9ydWlfbWlndWVsLmpwZyZ3/PTEwNjAmaD02MzYmaGFzaD1hNjJmNDQ4/OGRhNDMwNWViNjJkNGY4NmI4ZWVlZTgyMQ==.thumb.jpg)
SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1
Decizia de faliment dictată de Tribunalul București este executorie, iar lichidatorul judiciar Aurel Brihac a început să trimită preavize pentru angajații clubului, cărora urmează să li se încheie contractele de muncă. Cu toate acestea, în Giulești încă mai există speranțe.
Cererea Rapidului de suspendare a falimentului a ajuns la Curtea de Apel, instanța potrivită pentru judecarea acestui caz. Marți, 5 iulie, este prima zi în care avocații Rapidului pot depune solicitarea pentru judecarea în regim de urgență. Cel mai probabil, cererea va putea fi judecată începând de joi.
Patronul alb-vișiniilor, Valerii Moraru, i-a vizitat pe jucători în vestiar și le-a transmis că falimentul va fi evitat, în proporție de 99%.
La antrenamentul de luni, unde noutatea a fost Rui Miguel, au mai participat noutățile Cadu, Herea sau Grigorie. Ultimul nu a putut juca, din cauza unei leziuni musculare, în primul amical al verii, câștigat sâmbătă cu 4-1 în fața Viitorului Domnești.
![](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnN0b3JhZ2UwMWRpZ2lzLnJjcy1yZHMu/cm8lMkZzdG9yYWdlJTJGMjAyNCUyRjAy/JTJGMTklMkYxOTA2ODgyXzE5MDY4ODJf/ZGlnaXNwb3J0LXdoYXRzYXBwLmpwZyZo/YXNoPTlmMDRmYWU3ZWMyYWQxMjEyMDczYWNmMWNkYTQ4ZDk5.jpg)
Din cauza procedurii de faliment, Rapid nu a putut semna contracte cu niciun jucător, fie nou sau dintre cei vechi, cărora le-au expirat vechile înțelegeri.
Rui Miguel (32 de ani) a fost unul dintre cei mai apreciați jucători de la Rapid, în precedentul sezon petrecut de alb-vișinii în Liga 1. În 2015, când "feroviarii" au forțat rămânerea pe prima scenă, au început cu o victorie de răsunet în fața Stelei, 1-0 chiar în Ghencea. Golul a fost marcat de cehul Marcel Gecov, din pasa genială a lui Rui Miguel.
Mijlocașul ofensiv are 16 meciuri în Liga 1: 6 la Astra (2011-2012) și 11 la Rapid (2014-2015). În 2015, după retrogradare, mijlocașul portughez a fost scedat la Zimbru Chișinău, pentru care a bifat 21 de prezențe și pentru care a marcat 9 goluri.
VIDEO Golul lui Gecov cu Steaua, din pasa lui Rui Miguel
Etichete: rapid transfer , video rapid , rui miguel , video rui miguel , video rui miguel rapid , rapid rui miguel , rapid rui miguel transfer , video gol rapid rapid rui miguel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
![Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnMuaXcucm8lMkZnYXRld2F5JTJGZyUy/RlptbHNaVk52ZFhKalpUMW9kSFJ3SlRO/QkpUSkdKVEpHJTJGYzNSdmNtRm5aVEE0/ZEhKaGJuTmpiMlJsY2k1eVkzTXQlMkZj/bVJ6TG5KdkpUSkdjM1J2Y21GblpTVXlS/akl3TWpVbCUyRk1rWXdNaVV5UmpFeUpU/SkdNakU0T0RVNU4xOHlNVGc0JTJGTlRr/M1gwTlBWRkpQUTBWT1NWOVFURVZEUVZK/RlgwbFAlMkZTRUZPVGtsVFh6QXdORjlK/VGxGVlFVMWZVR2h2ZEc5eiUyRlgwZGxi/M0puWlY5RFlXeHBiaTVxY0djbWR6MDFP/VEFtJTJGYUQwek16QW1hR0Z6YUQwM05U/UTRZbUkxTURoaE16VTNNR1l6WVRNeE56/UTBZekJsWldOa1pXWmtPQSUzRCUzRC50/aHVtYi5qcGcmdz0zODAmaD0yMjgmaGFz/aD05MGM1ZTM1MmUwZWM1NjVlNGNkYjYwMDE3ZDA0MjBmYQ==.thumb.jpg)
Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de...