Video Roș-albaștrii pot profita de scandalul dintre Gnohere și Dinamo: ”Moke i-a spus cum e la Steaua”
14.09.2016, 20:25Gigi Becali a lămurit lucrurile în ceea ce-l privește pe Harlem Gnohere. Finanțatorul Stelei a recunoscut că i-a transmis atacantului ”câinilor” ce salariu îi poate oferi la Steaua, dar susține că a făcut totul cu acordul unui oficial de la Dinamo.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Becali nu este de acord cu poziția clubului din Ștefan cel Mare, față de ”Bizon”. Harlem Gnohere a fost exclus din lot de către Ionuț Negoiță pentru că nu a dorit să-și prelungească contractul, scadent în vara anului viitor.
”Nu am avut niciun contact cu Gnohere pentru că nu ne permite regulamentul. Am avut niște promisiuni făcute și ne-am permis să-i transmitem o sumă de contract. Tot ce am făcut am făcut legal. Nu am făcut-o fără aprobarea cuiva de la Dinamo. Am avut acordul cuiva de acolo, dar nu spun mai multe. I-am transmis că e posibil să-l luăm, a fost o negociere. Tot ce am făcut a fost moral și regulamentar.
Eu nu mă bag în politica lor, fiecare face ce vrea. Eu pot doar să comentez, să spun părerea mea, nu trebuie să se supere cei de la Dinamo. Nu este nici corect, nici moral, nici regulamentar. Dacă băiatul ăsta are o dovadă că este trimis la echipa a doua pentru că nu a semnat prelungirea, poate obține rezilierea unilaterală.
Dacă e valoros, unui jucător ori îi dai drumul să plece, ori îl bagi să joace. Nu e normal să faci așa cu un jucător valoros. La mine cum a plecat Tătărușanu? A plecat liber, după ce am dat două milioane de euro pe el”, a declarat Gigi Becali, la Fotbal Club.
Finanțatorul Stelei susține că și-l dorește pe atacantul ”câinilor” și că va încerca să-l cumpere în iarnă. Gigi Becali a dezvăluit și pe cine se bazează în negocierile cu Gnohere.
”Da, eu îl vreau pe Gnohere. Ceea ce fac ei este în favoarea Stelei. Gnohere e prieten bun cu Moke și acesta i-a zis cum e la Steaua și acum cred că vrea și el. În iarnă noi semnăm cu băiatul. Ei nu au vrut 800.000 de euro în vară, mă duc în iarnă și le dau 200.000”, a mai spus Gigi Becali.
După anunțul finanțatorului roș-albaștrilor, replica a venit imediat de la Ionel Dănciulescu, aflat în studioul emisiunii Fotbal Club.
”Să-l așteptați în vară”, a zis Ionel Dănciulescu, dar nici Becali nu s-a lăsat mai prejos - ”Dacă-l țineți până în vară, e și mai bine pentru mine, că-l iau liber. Dar băgați-l să joace, că e păcat de un asemenea jucător”, a sunat replica lui Gigi Becali.
Etichete: steaua , gigi becali , becali steaua , harlem gnohere , becali gnohere
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...