România, o singură echipă în Ligă din 2017-2018? Austria e la un pas să ne întreacă. Topul coeficienţilor
11.12.2015, 11:41România va avea din nou, începând din sezonul 2016-2017, două echipe în preliminariile UEFA Champions League. Din 2017-2018 vom reveni foarte probabil la o singură echipă în cea mai importantă competiţie inter-cluburi din lume, Austria urmând a ne depăşi.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ceea ce au reuşit formaţiile din România în ultimii ani ai cupelor europene a fost distrus în mare parte în actuala stagiune, când niciuna dintre Steaua, Astra, ASA Târgu Mureş şi FC Botoşani nu a reuşit să prindă grupele vreunei competiţii. Ca atare, coeficientul nostru pentru sezonul în curs a scăzut dramatic, iar acum riscăm să "alunecăm" de pe locul 15, ultimul care garantează prezenţa a două formaţii în preliminariile Ligii.
În momentul actual, Austria este foarte aproape să ne depăşească, deşi a mai rămas cu o singură echipă în cursă: Rapid Viena, în Europa League. Aceasta şi-a câştigat grupa şi are nevoie să obţină fie o victorie, fie două egaluri în 16-imile competiţiei pentru ca ţara în care s-a născut Mozart să "sară" peste noi. Punctele obţinute de formaţia din capitala Austriei (2 pentru victorie şi 1 pentru egal) se împart la numărul reprezentantelor ţării în cupele europene în sezonul 2015-2016, cinci.
Şansele unui reviriment al României pe termen scurt sunt minime, nu doar ca urmare al nivelului scăzut în care se află fotbalul autohton, ci şi unor cauze obiective. În ediţia viitoare a cupelor europene, echipa de pe locul secund va intra în cursă pe ruta "non-campioanelor", una mult mai dificilă, în care va întâlni adversari foarte dificili din primele tururi. Astfel, şansele să ajungă în grupe - fie şi în Europa League, calificată dintr-un eventual play-off pierdut în Ligă - sunt minime.
Singurul lucru pozitiv pentru acest sezon e reprezentat de faptul că urmăritoarele noastre în clasamentul coeficienţilor - Croaţia, Polonia sau Cipru - nu mai au vreo echipă în cursă şi, ca atare, nu îşi vor putea îmbunătăţi cifrele.
Din sezonul 2017-2018, vom reveni aşadar, în proporţie mare, la formatul din ultimii ani: campioana în preliminariile Ligii, locurile 2 și 3 plus câștigătoarea Cupei României în preliminariile Europa League.
- Din primele 28 de ligi din UEFA, România a fost singura fără nicio echipă în grupele cupelor europene în actualul sezon
Aşa arată acum clasamentul coeficienţilor
Etichete: romania , romania europa , coeficienti romania , romania clasamentul coeficientilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...