Ricardo Cadu nu știe dacă rămâne la CFR: "Pe 16 iunie trebuie să dau un răspuns. Am mai multe oferte!"
23.05.2014, 18:30CFR Cluj ar putea să se despartă de cel mai important jucător din lot, omul care a contribuit la toate performanțele grupării din Gruia, de la venirea lui Arpad Paszkany.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ricardo Cadu nu știe dacă va mai rămâne și în sezonul viitor la CFR, unde sunt probleme financiare, și spune că va lua decizia până la mijlocul lunii iunie.
La 32 de ani, portughezul este decis să evolueze în continuare la nivel înalt. Pe lângă Astra (DETALII AICI), Cadu este dorit și în Rusia, însă parte mai tentat să se întoarcă în Portugalia, de unde a venit în Liga 1.
"Am vorbit cu ei (n.r. - conducerea CFR-ului) ieri şi până în 16 iunie trebuie să dau un răspuns. Acum plec şi eu în vacanţă şi o să mă gândesc. Mi-au spus că nu mai pot să-mi plătească acelaşi salariu, asta e, îi înţeleg şi eu, dar trebuie să mă înţeleg şi pe mine. Am mai multe oferte, normal că am oferte mai avantajoase... Trebuie să mă gândesc şi eu la viitor, poate şi la o schimbare. Aş vrea să rămân la CFR dacă gândesc cu sufletul, dar să vedem", a spus Cadu, conform citynews.
"Am avut nişte oferte din Rusia, dar trebuie să mă gândesc bine. Am 32 de ani şi trebuie să mă gândesc foarte bine dacă fac o schimbare aşa de mare. Am crescut la Pacos şi e normal să vreau să mă întorc într-o zi în Portugalia. În România mi-ar fi foarte greu să joc la altă formaţie... depinde la ce echipă ar fi. Cu Ando pe bancă mi-ar fi poate mai uşor, cu el am lucrat mult, dar să vedem ce va fi", a mai afirmat Cadu, cu trimitere directă și spre oferta Astrei, care îl vrea pe Ioan Andone pe banca tehnică.
"Avem nevoie de șase jucători!"
Ricardo Cadu este conștient că formația din Gruia trebuie să se întărească serios pentru a conta din nou în lupta pentru titlu din Liga 1.
"Până la urmă a fost ok, pentru că vom juca în Europa League. Avem nevoie de şase jucători, iar dacă vor veni şase buni, o să facem treabă bună. La anul va fi greu, foarte greu să tragem la titlu pentru că au plecat mulţi jucători. Acum trebuie să vină alţii, să se facă o echipă nouă, aşa că va fi foarte greu", a încheiat Cadu.
7 trofee a câștigat Cadu cu CFR: de trei ori campionatul, de trei ori Cupa și o dată Supercupa
26 de meciuri a jucat Cadu în sezonul 2013-2014 al Ligii I, marcând trei goluri
Etichete: cadu cfr , cadu oferte , cadu rusia , cfr jucatori paszkany
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...