Exclusiv Rezervă la Sepsi, dar bun pentru FCSB? De ce au acceptat covăsnenii să-l vândă pe Dumiter la vicecampioană
articol scris de Digi Sport21.07.2021, 19:10
Gigi Becali a anunțat că Andrei Dumiter (22 de ani), atacantul de la Sepsi OSK, a semnat cu FCSB. Jucătorul s-a prezentat astăzi la baza de pregătire a clubului bucureștean alături de impresarul Florin Vulturar.
Elite League U20: Italia - România, marți, 15:00, DGS 1
Liga Națiunilor: Ungaria - Germania, marți, 21:45, DGS 1
Rezervă la Sepsi, dar bun pentru FCSB? De ce au acceptat covăsnenii să-l vândă pe Dumiter la vicecampioană
Cornel Șfaițer, președintele de la Sepsi, a explicat de ce a acceptat clubul său să îl vândă pe Dumiter pe o sumă relativ mică, având în vedere vârsta și potențialul atacantului.
În această vară, Sepsi l-a transferat pe atacantul moldovean Vitalie Damșcan (22 de ani), care a fost legitimat ultima oară la Torino, iar Dumiter ar fi avut șanse mici să mai prindă primul 11, conform spuselor lui Șfaițer. În schimb, Gigi Becali a anunțat că este gata să-i ofere încredere fotbalistului de la Dumiter și să îl titularizeze în centrul ofensivei, în viitorul apropiat, în locul lui Zdenek Ondrasek.
"Acum o lună și jumătate ne înțelesesem de principiu, atunci a fost ce a fost, n-a dorit Dumiter. S-a negociat privind suma de transfer, condițiile lui, a intervenit agentul lui și s-a îngreunat la momentul respectiv. Acum a fost toată lumea de acord și iată că jucătorul a ajuns la FCSB. Acum rămâne să aibă succes și să înscrie.
A fost o nouă discuție. L-am adus pe Damașcan în lot. Noi mai aveam în vederi încă un atacant și era greu să mai joace. Bine, el avea șansa lui. Având concurență, niciun titular nu e incontestabil. Nici la FCSB nu va fi titular din prima Dumiter. Va avea șansa lui. Dacă va confirma, va rămâne titular. Și la noi, la Sepsi, a venit după o perioadă grea, când chiar a fost de folos", a spus Șfaițer, la Liga Digisport.
Andrei Dumiter a semnat cu FCSB
Finanțatorul de la FCSB a anunțat că a plătit 350.000 de euro celor de la Sepsi pentru transferul lui Dumiter și a spus că este hotărât să îi acorde încredere tânărului atacant.
"Da, a semnat Dumiter. A semnat doi ani plus trei ani. Nu mai vreau să mă încarc. Am dat 350.000 pe el. I-am dat doi ani, ca să aibă timp să se acomodeze. La 22 de ani nu poți pretinde că joacă 3 meciuri și gata. Trebuie să-i dai timp, e puternic, e român. Românilor le dau mai multe șanse eu.
Mi-a plăcut mie de el. M-am interesat. Am vorbit cu Dică. El mi-a spus: 'E foarte puternic. Părerea mea că e un jucător care se pretează la FCSB. Cineva care să țină mingea acolo, e foarte puternic, are 22 de ani. Are potențial foarte mare de creștere'. Dacă e bine, bine, dacă nu, am pierdut banii și cu asta basta. Trebuie să riscăm, nu? Decât să risc cu străini pe care nu-i văd... măcar pe ăsta l-am văzut vreo 2-3 meciuri.
Eu recunosc că l-am văzut în două meciuri, dar la o singură fază m-a impresionat foarte tare. Nu mai știu ce meci era, era cu mingea în careu, îl atacau 3-4, a protejat-o, a ieșit bine din clinciul ăla. Mi-a plăcut cum protejează mingea.
De ce să iau eu un străin de 28 de ani, pe care-l știu toți și l-au lăsat liber și să nu iau eu un jucător român de 22 de ani, care nu se știe... poate să explodeze. Nu mă refer la Ondrasek, ci în general. De ce să iau jucători liberi? L-au lăsat liber la 28-29 de ani? Sunt eu cel mai deștept? Ăia-s toți proști și mi-l dau mie că sunt bun?", a spus Gigi Becali, la Liga Digisport.
Etichete: sepsi , gigi becali , cornel sfaiter , fcsb , andrei dumiter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
China a îndemnat din nou, luni, la pace în Ucraina după ce președintele american Joe Biden a...