Revoluție la FCSB! Gigi Becali, decis să taie în carne vie: ”Nu ai valoare, te antrenezi singur”
14.01.2020, 21:35Gigi Becali a anunțat că va revoluționa strategia la FCSB. Finanțatorul bucureștenilor e decis să nu mai încheie contracte de lungă durată cu jucătorii transferați la echipă. De asemenea, Becali a dezvăluit condițiile pe care fotbaliștii trebuie să le îndeplinească pentru a avea viață la echipa lui Vintilă.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
”Lucrurile le spun transparent. O spun dreptatea și adevărul. Nu mai intri în vederile antrenorului. În interesul meu, l-am cerut pe Manea. Popică m-a sunat, la el e altceva. Mi-a zis ‘Nea Gigi, vreau să merg și eu cu echipa. Nu vreau să plec de la FCSB la Voluntari, la Chinidia’.
La FCSB o să fie o perioadă de tristețe. Nu o să mai fie concesii. Nu ai valoare de FCSB, te duci și te antrenezi singur! Îți dau banii și te antrenezi singur. Dacă nu ai valoare, nu te duci cu echipa”, a afirmat Gigi Becali, la Pro X.
Gigi Becali: ”La FCSB se vede bărbăția!”
Patronul FCSB a explicat și care sunt testele pe care jucătorii care vin la FCSB trebuie să le treacă pentru a fi păstrați în lot.
”Se dau trei teste. Trei antrenamente pe zi, să vedem cine rezistă. La mine contează forța, viteza, puterea și bărbăția. Viteza și bărbăția, acolo se vede cel mai bine. Când ajungi la FCSB, acolo se vede bărbăția. Viteza și forța le poți măsura, dar alea sunt direct proporționale cu aerul. E greu la FCSB, e foarte greu”, a mai spus Becali.
FCSB încearcă să se întărească în această perioadă. Adrian Petre, vârful lui Esbjerg, și Romario Benzar, care urmează să fie lăsat să plece de Lecce, sunt cele mai recente ținte ale lui Gigi Becali.
Etichete: gigi becali , strategie fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...