Video Revolta Rapidului împotriva practicilor Jandarmeriei: "S-ar putea să greșesc, dar eu nu înțeleg exact ce rol are"
articol scris de Digi Sport09.03.2023, 08:34
În ciuda trecerii anilor, problemele pe stadioanele din România continuă să apară. Multe dintre ele sunt de competența Jandarmeriei și a Poliției, dar cu excepția amenzilor piperate pe care ajung să le plătească tot echipele, lucrurile nu se schimbă.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
În alte țări, organele de ordine avansează cu deciziile împotriva celor care creează turbulențe, la meciuri sau în preajma stadioanelor, și așa se ajunge la limitarea actelor de violență, de exemplu. Unii sunt judecați și condamnați, alții sunt puși ani de zile ca pe durata meciului echipei favorite să stea la circa de poliție. Nu și la noi!
În România, cei care încalcă legea sunt amendați și interziși pe stadioane, dar nu se întreprinde nicio acțiune pentru verificare respectării interdicției. De asemenea, pedepsiți sunt doar cei care pică un control corporal sau sunt reținuți în urma unor probleme pe care le creează.
Cei de la Rapid, unul dintre cluburile cu mulți suporteri la evenimentele sportive, se întreabă prin coproprietarul Victor Angelescu (38 de ani) de ce nu sunt verficate camerele de luat vederi și identificați cei care, de exemplu, aruncă obiecte spre teren.
Patronul Rapidului se întreabă de ce Jandarmeria nu îi caută pe cei care fac probleme la meciuri
"Imaginați-vă dacă s-ar juca Rapid - FCSB în Giulești și dacă ar striga galeria FCSB-ului, arbitrul ar avertiza de două ori, iar noi, ca organizatori, nu putem să-i evacuăm. Și câștigăm noi cu 3-0. Ce facem? Au strigat suporterii FCSB-ului, nu noi. De ce să pierdem noi cu 3-0?
Da, la Sepsi nu i-au evacuat. Înseamnă că nu e doar vina Craiovei. E un precedent. Plătesc amenda, 30.000 de lei, dar prefer să am 3-0 cu FCSB, nu? Nu evacuez și plătesc amendă.
E o chestie pe care eu, sincer, nu o înțeleg. S-ar putea să greșesc, dar eu nu înțeleg exact ce rol are Jandarmeria. Nu că nu ar avea un rol important. Pe stadioanele astea noi, pe Giulești, Arena Națională, Sepsi, sunt camere peste tot. În Anglia, nu mai calci pe stadion dacă ești huligan. Și acel huligan se duce la poliție în timpul meciului.
De la oamenii aceștia (n.r. jandarmi) nu văd un raport în acest sezon, câți oameni au fost interziși pe stadion, câți au luat amenzi dacă fac asta. Adică nu poți, este imposibil până nu mergi și asupra celor care fac asta, mai ales că sunt asimilați cu clubul. Nu poți până nu ai o regulă clară.
Adică tu i-ai identificat pe camere, deci nu mai au voie, faci o regulă să stea undeva când e meciul. Știm Giuleștiul, se poate, să fim serioși, dar Jandarmeria nu ne-a cerut (n.r. accesul la camerele de supraveghere). Nu mă pricep cine ar trebui să facă asta. Poate ar trebui o altă structură, ca în Anglia. Păi, ce îi împiedică? Ce putem noi să facem să-i ajutăm? Noi am vorbit cu suporterii, avem o relație bună, ați văzut cum se comportă, în mare parte", a spus Victor Angelescu, coproprietarul Rapidului la emisiunea Fotbal Club.
Video cu reacția lui Victor Angelescu legată de practicile Jandarmeriei
Etichete: huligani , jandarmerie , victor angelescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...