Foto Revine Constantin Budescu la FCSB? Ce indicii a oferit mijlocașul în ultimele ore
articol scris de Digi Sport06.09.2021, 17:32
Constantin Budescu (32 de ani) s-ar putea întoarce la FCSB, după ce mijlocașul ofensiv și-a reziliat contractul cu formația saudită Damac.
Cupa României: Oțelul - Sepsi, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: CSM Reșița - Csikszereda, marți, 20:00, DGS 2
Revine Constantin Budescu la FCSB? Ce indicii a oferit mijlocașul în ultimele ore
Din informațiile Digi Sport, Gigi Becali i-a făcut deja o ofertă clară lui Budescu, iar talentatul playmaker trebuie să ofere un răspuns în cursul zilei de astăzi. Finanțatorul de la FCSB i-a propus jucătorului un contract pe un an, cu salariu lunar de 25.000 de euro și o primă de instalare de 200.000 de euro.
Fanii celor de la FCSB sunt încântați de posibila revenire a lui Budescu și au luat cu asalt contul de Instagram al jucătorului. Mijlocașul nu a negat posibilitatea de a semna cu formația condusă de Edi Iordănescu și chiar a repostat mesajele în care este "chemat acasă" sau cele în care se vorbește despre revenirea sa.
"Hai înapoi acasă la Steaua (n.r - FCSB), Budi", "Vino înapoi", "Înapoi acasă?", "Te așteptăm înapoi" sau "Revine regele?" sunt câteva dintre mesajele primite de Budescu pe care acesta le-a publicat pe rețeaua de socializare.
Galerie Foto
În sezonul 2017-2018, Budescu (32 de ani) a disputat 37 de meciuri în tricoul celor de la FCSB şi a marcat de 12 ori. Becali l-a luat cu 750.000 de euro de la Astra şi l-a vândut cu 2,5 milioane de euro la Al Shabab, unde era antrenor Marius Şumudică.
Gruparea din Bucureşti este a doua echipă din cariera fotbalistului, ca număr de partide. Astra e de departe prima, cu 234 de jocuri, 87 de goluri şi 82 de pase decisive.
Etichete: gigi becali , constantin budescu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat din statul american Virginia a murit, după ce un urs împușcat într-un copac de unul...