Revenirea lui Gică Hagi, salutată de Anghel Iordănescu: ”Fotbalului românesc îi lipsea!”
articol scris de Digi Sport21.06.2021, 23:39
Fostul selecţioner al României, Anghel Iordănescu, a declarat, luni seara, că se bucură de revenirea ca antrenor a lui Gheorghe Hagi la formaţia Farul Constanţa, precizând că fotbalului românesc îi lipsea prezenţa fostului căpitan al echipei naţionale.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Anghel Iordănescu, despre revenirea lui Hagi în fotbalul românesc
"Primul lucru pozitiv pe care trebuie să îl menţionăm cu toţii este revenirea lui Gică Hagi. Fotbalului românesc îi lipsea, am simţit că nu mai este în fotbal. Avem nevoie de el pentru că vine întotdeauna cu ceva nou. Şi faptul că a pledat pentru tineri jucători întotdeauna înseamnă foarte mult. În afară de de asta, el a dat identitate echipei lui şi a venit cu o anume filozofie de joc care este binevenită în fotbalul românesc", a explicat Iordănescu.
De asemenea, el a precizat că fuziunea dintre FC Viitorul şi Farul Constanţa este un proiect interesant: "Referitor la proiectul de acum este un pas înainte, interesant pentru fotbalul din Dobrogea, din Constanţa, şi pentru fotbalul nostru".
Gruparea de fotbal din Liga I FC Viitorul şi divizionara secundă Farul au fuzionat, echipa din primul eşalon urmând să se numească Farul Constanţa şi să fie condusă de antrenorul Gheorghe Hagi.
Oficializată luni, fuziunea celor două cluburi s-a realizat sub sloganul "O singură echipă, Un singur brand, O singură iubire, Farul Constanţa".
În noua organigramă, postul de preşedintele al clubului Farul Constanţa este ocupat de Gheorghe Popescu, iar cel de vicepreşedinte de Tiberiu Curt. Clubul Farul are trei acţionari: Gheorghe Hagi, Ciprian Marica şi Zoltan Iasko.
La evenimentul de luni au participat printre alţii, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, primarul Municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, primarul oraşului Ovidiu, George Scupra, foşti jucători ai clubului Farul şi reprezentanţi ai suporterilor grupării constănţene.
AGERPRES
Etichete: gica hagi , farul constanta , anghel iordanescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...