Revenirea la Timișoara îi priește lui Ianis Zicu. Ce joc de cuvinte le-a dedicat fanilor
05.07.2015, 12:02Înainte să se întoarcă în România din Coreea de Sud, la Petrolul, Ianis Zicu nu-şi ascundea dorinţa de a juca la una dintre cele două echipe unde el s-a simţit cel mai bine, Poli Timişoara şi Rapid. Până la urmă, fotbalistul chiar a ajuns pe malurile Begăi, chiar dacă au trecut aproape doi ani de la momentul declaraţiei şi 4 de când el părăsea Timişoara. Sâmbătă a jucat aproape jumătate de oră şi a marcat golul care a închis tabela, dar nu poate fi titular în acest moment.
"Zicu e un idol al tribunelor, un jucător de mare calitate, dar care acum nu poate juca din primul minut. Practic, Zicu s-a antrenat de trei ori în ultima lună. Nu i-ar face niciun serviciu dacă l-aş băga titular. Nici lui, nici nouă", a afirmat Dan Alexa, antrenorul timişorenilor, la finalul, partidei de pregătire ACS Poli -Bekescsaba 2-0 (Curtean, Zicu).
Pînă să revină la condiţia fizică necesară, Ianis Zicu se ocupă cu jocuri de cuvinte pe contul său de facebook, "Vă doresc o ZI CU soare" (vezi captura foto). Imaginea sa de tip închis, pus pe harţă atunci cînd nu-i convine ceva este contrazisă de apropiaţi, care spun că machedonul este un personaj haios şi sensibil. Iar poza de faţă le dă dreptate acestora din urmă.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Despre prezenţa celor 1.500 de spectatori la meciul în care ACS Poli şi-a prezentat lotul, Zicu crede că "la ce se întâmplă în România şi pentru că a fost meci amical, eu cred că au fost mulţi oameni. Poate doar Steaua ar strânge atîţia oameni la un joc de pregătire. Sper să readucem fanii în tribunele acestui stadion şi toţi băieţii să fie iubiţi, să fie aplaudaţi şi atunci când greşesc, pentru că vor fi momente dificile".
"Ne-am schimbat filozofia de joc în ultimul an. În liga a II-a am fost obligaţi să atacăm permanent şi e greu să mai modificăm ceva acum. Mie îmi place să atac, dar în acelaşi timp să nu ne asumăm riscuri care nu-şi au rostul. Llorente este un număr 8, un jucător care face jocul, cu multă calitate, genul spaniol, fotbalist care e important în economia unui meci. Suntem obligaţi să mai aducem un atacant pentru că-l avem doar pe Popovici, uşor accidentat acum", a caracterizat pe scurt Dan Alexa strategia sa de la echipă.
ACS Poli porneşte la drum în noul sezon luni, pe 13 iulie, când întâlneşte pe teren propriu pe Pandurii, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1. Cele mai importante faze de la toate meciurile din Liga 1 vor fi, în timp real, şi pe www.digisport.ro.
Jucătorii folosiţi de Alexa sâmbătă:
Pap (Smaranda, 30; Kirschstein, 56) - Belu, Scutaru (Bocşan, 60), Cânu (Neagu, 60), D. Popescu (Poparadu, 60) - F. Llorente (Artean, 60), Ov. Popescu (Bărbuţ, 65), Melinte, Curtean (Boldea, 46) - J. Hernandez (Trandu, 60), Elek (Zicu, 65).
Rămâne de văzut dacă timişorenii vor veni şi alături de actuala echipă a Primăriei Timişoara, ACS POli, ştiu fiind faptul că ei şi-au afirmat sprijinul pentru ASU Poli Timişoara. Aceasta din urmă este înfiinţată cu ajutorul fanilor după falimentul echipei lui Marian Iancu şi a pornit la drum din liga a 5-a, iar recent a promovat în liga a 3-a.
Vezi rezumatul meciului ACS Poli-Bekescsaba, nou-promovată în prima ligă maghiară:
Etichete: video , amical , poli , zicu , dan alexa , ianis zicu , revenire poli timisoara , zi cu soare , joc de cuvinte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...