Oficial Revenire la CFR Cluj
articol scris de Digi Sport22.03.2025, 16:15
CFR Cluj a primit o veste excelentă în această pauză competițională (generată de meciurile echipelor naționale).

Preliminarii CM 2026: Israel - Norvegia, marți, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Turcia, marți, 17:30, DGS 1
Concret, sub comanda lui Dan Petrescu (57 de ani) a revenit un jucător extrem de apreciat din SuperLigă care a lipsit în ultima perioadă din cauza unei accidentări musculare.
Panagiotis Tachtsidis a revenit la antrenamentele lui CFR Cluj
Clubul CFR Cluj a anunțat sâmbătă (22 martie), prin intermediul unei postări pe pagina oficială de Facebook, că Panagiotis Tachtsidis (34 de ani) a revenit la antrenamentele echipei, după ce s-a recuperat în urma accidentării musculare pe care a suferit-o.
Ardelenii au postat pe internet o imagine care-l înfățișează pe mijlocașul grec în timp ce se pregătește alături de coechipierii săi.
”Guess who’s back (n.r. Ghici cine s-a întors)”, a fost textul atașat de ardeleni la această postare.

Rămâne de văzut dacă Tachtsidis va fi utilizat de Dan Petrescu în derby-ul pe care CFR Cluj îl va disputa în următoarea etapă din play-off-ul SuperLigii, cel cu Universitatea Cluj.
- Partida dintre cele două formații este programată pe 31 martie (luni), de la 21:30, în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro
Mijlocașul elen a evoluat ultima oară pentru CFR Cluj la sfârșitul lunii ianuarie, în succesul obținut de ardeleni, scor 3-1, în Gruia, cu Farul Constanța (atunci a jucat 80 de minute).
- 550.000 de euro este cota de piață a lui Tachtsidis, potrivit Transfermarkt
- două goluri și un assist a reușit grecul, în 23 de meciuri jucate pentru CFR Cluj în acest sezon
VIDEO Rezumat CFR Cluj - Dinamo, scor 3-1. Panagiotis Tachtsidis a fost absent
Etichete: cfr cluj , cfr , panagiotis tachtsidis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Redactorul-şef al revistei The Atlantic, Jeffrey Goldberg, a fost inclus într-un „grup de...