Replica lui Gigi Becali, după ce Mihai Rotaru a vorbit de "răzbunare" în cazul fotbalistului ajuns de la Craiova la FCSB
articol scris de Digi Sport18.01.2021, 09:02
Octavian Popescu este, la 18 ani, unul dintre cei mai promiţători jucători din lotul celor de la FCSB.
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Gigi Becali, despre Octavian Popescu: "Să-l lăsăm pe băiat să joace fotbal! Nu e treaba mea de ce l-a pierdut Rotaru"
Tânărul fotbalist este unul dintre preferaţii lui Gigi Becali, care are planuri mari cu el.
Giovanni Becali, cel care i l-a propus pe Octavian Popescu patronului roş-albaştrilor, a dezvăluit că fotbalistul a primit recent o mărire de salariu. Tânărul fotbalist câştigă acum 3.000 de euro pe lună.
"Nu știam sub nicio formă cine este Octavian Popescu. Nu stau eu să îi urmăresc pe toți copiii talentați din România. A venit Giovanni și mi-a zis de el. Am întrebat și eu doi oameni de ai mei despre acest copil, iar apoi i-am zis lui Giovanni să mi-l aducă la Palat. Aflasem că fusese la Rotaru la Craiova, dar că ei nu i-au făcut nu știu ce contract și că băiatul nu vrea să stea la ei pe câteva sute de lei.
Dacă Giovanni a zis că i-am mărit salariul, atunci știe Giovanni mai multe. Dar hai să îl lăsăm pe băiat să joace fotbal. O să vină timpul și de alte măriri de salariu, însă acest copil are nevoie de liniște. Este clar că pe el o să vreau să scot bani mulți. Meme mi-a zis că are stofă de mare fotbalist, dar nu vreau să ne apucăm acum să tot vorbim de el. Și așa am vorbit prea multe. Nu mai este acum treaba mea ce a făcut Rotaru și de ce l-a pierdut. Rotaru știe mai bine ce a fost și ce este în curtea lui. Fiecare este cu treaba lui.”, a spus Gigi Becali, pentru ProSport.
Cum l-a pierdut Craiova pe Octavian Popescu: "A fost un fel de răzbunare"
Patronul Universităţii Craiova, Mihai Rotaru, a dezvăluit recent, în direct la Digi Sport, cum l-au pierdut oltenii pe talentatul jucător care a ajuns la FCSB.
"Cu Popescu nu și-a făcut treaba staff-ul administrativ. Dacă Pițurcă nu ar fi venit la Craiova, Popescu nu ar fi ajuns niciodată la FCSB! Dar vina a fost a staff-ului, că nu i-a prelungit contractul lui Octavian Popescu.
A fost împrumutat cu opțiune de cumpărare, dar ai mei colegi au omis să-i facă un contract dacă activam opțiunea. Apoi, Pițurcă l-a recomandat la Giovanni Becali și asta e povestea, a fost un fel de răzbunare”, a afirmat Mihai Rotaru, la Digi Sport.
Etichete: gigi becali , giovanni becali , octavian popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele Biden a autorizat utilizarea de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de acțiune...