Video Exclusiv Replica lui Dănuț Lupu pentru Ante Puljic: "E prea bătrân să vorbească de mine". Ce spune despre Cortacero
articol scris de Digi Sport23.12.2020, 17:17
Dănuț Lupu (53 de ani) este recunoscut că nu se ferește să spună lucrurilor pe nume. După ce a fost atacat de căpitanul lui Dinamo, Ante Puljic (33 de ani), fostul mijlocaș i-a dat replica.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
"Eu nu l-am vizat pe Puljic, eu mi-am spus părerea. Am spus că și jucătorii să susțină suporterii, că până la urmă suporterii le-au dat bani în ultimele 3 luni, nicidecum altcineva.
El e căpitan de echipă, nu trebuia să se ducă el? Nu vreau să fiu răutăcios, dar bătrânul ăla să nu vorbească de mine, că e prea bătrân să vorbească de mine", a spus Dănuț Lupu la Liga Digi Sport.
Dănuț Lupu susține că și jucătorii lui Dinamo ar fi trebuit să se ducă la întâlnirea cu acționarii, nu doar fanii
În plus, Dănuț Lupu susține că antrenorul lui Dinamo, Jerry Gane, știa exact data la care Pablo Cortacero urma să sosească în țară pentru convocarea Adunării Generale a Acționarilor.
Pe lângă asta, Lupu crede că era normal să meargă și jucătorii la întâlnirea cu patronul și să nu îi lase doar pe suporteri să fie prezenți.
"Era normal ca ei, sau Jerry Gane, dacă avea o întâlnire cu patronii, trebuia să arunce și jucătorii. Așa era normal. Nu s-au întâlnit întâmplător. Așa a spus Jerry, că l-a sunat și au avut o întâlnire. Nu era întâmplător. Ce căuta Jerry la Rin? Deci știa că s-a întors așa-zisul patron de echipă. Jucătorii trebuiau să se ducă și ei să susțină", a explicat Lupu.
Dănuț Lupu este unul dintre primii care au presimțit că acești așa-ziși investitori spanioli sunt un mare "bluf".
"Eu nu vreau și nu am vrut să am dreptate, dar cam asta se întâmplă. Dacă pe domnul Puljic, ca și căpitan de echipă, nu îl interesează, însemnă că își merită soarta, dacă spune că nu îl interesează ce face patronul.
Eu îmi doresc din tot sufletul ca așa zisul spaniol să mărească capitalul și să aducă acei 5 milioane. Singura certitudine e că e spaniol. Eu îmi doresc mult asta, dar e greu de crezut. Adică sunt 5 luni de zile și tu, hodoronc-tronc, vii când știi că nu mai e nimeni aproape.
Pentru că au plecat și majoritatea jucătorilor. Nu înțeleg cum de a făcut el adunarea aia AGA, l-a dat afară pe Țălnar, l-a pus pe altul. Eu am o singură nedumerire. Tu, Negoiță, ai vândut un bun cu 3 milioane. Păi au trecut 5 luni și tu, ca patron, nu faci o declarație, nu virezi banii?", a prezicat Lupu.
Bătaie la hotelul Rin. Fanii lui Dinamo i-au cerut socoteală lui Pablo Cortacero. Bodyguarzii spaniolului au ripostat
Pablo Cortacero, contestat puternic de fanii lui Dinamo, a venit în România și a pus la cale o lovitură prin care a preluat practic controlul total al grupării din Ștefan cel Mare, în ciuda faptului că banii promiși de el întârzie.
Sosit la București flancat de către oamenii de ordine, Cortacero a fost abordat de fani, care însă n-au putut să se apropie de el. ”Fuera Cortacero, fuera Alex Couto”, au strigat suporterii.
Lucrurile au escaladat însă după ședința Adunării Generale a Acționarilor (AGA). Pablo Cortacero și ceilalți iberici din conducere s-au dus la hotelul Rin, unde a izbucnit o bătaie în urma căreia au fost sesizate Poliția și Salvarea.
Etichete: dinamo , danut lupu , ante puljic , pablo cortacero
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...