Replica lui Albes când a fost întrebat de Anamaria Prodan + Prietenii fac mişto de el când îl văd în cămaşă
articol scris de Digi Sport18.02.2021, 09:19
Ruben Albes abia face 36 de ani pe 24 februarie. Când Anamaria Prodan a insistat pentru a aduce un antrenor atât de tânăr pe banca celor de la Hermannstadt, oamenii au privit cu neîncredere mutarea.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Iar când a apărut la meci în cămaşă mulată şi descheiată la primii doi sau trei nasturi, mulţi l-au poreclit Enrique Iglesias. Ironic, mai ales că rezultatele erau slabe la început. Iar porecla pare să-l urmărească pentru că prietenii profită de ea.
Ruben Albes a ţinut să precizeze că a discutat doar despre fotbal cu Anamaria Prodan
Dar Albes a salvat echipa în primul an de la retrogradare, după care a început bine sezonul următor. A rezistat mult dacă ţinem seama de faptul că Anamaria Prodan şi, mai ales, agentul Octavian Moraru au făcut tot posibilul să-l schimbe încă de prin luna noiembrie.
Plecat în urmă cu o lună de la Hermannstadt, Ruben Albes spune că încă urmăreşte toate meciurile din campionatul României, fiind evident că şi-ar dori o revenire în Liga 1.
- 26 de meciuri a stat Ruben Albes în România
- 1.23 puncte pe meci a obţinut Albes cu Hermannstadt, conform transfermarkt.de
Întrebat ce probleme au fost cu Anamaria Prodan după ce ea a fost cea care l-a adus la Sibiu, Ruben a dat un răspuns destul de ciudat.
"Sunt un bărbat şi un antrenor care poate privi pe oricine în ochi spunând adevarul. Cu ea am discutat doar despre fotbal, atât", a declarat Albes pentru sport.ro.
Ruben Albes-"Iglesias", subiect de glume pentru prieteni
Chiar dacă a avut destule probleme după sosirea în România, antrenorul spaniol nu pare să fii rămas cu sechele. Acceptă cu zâmbetul pe buze chiar şi atunci când prietenii săi fac glume pe acest subiect.
"Primirea de care am avut parte n-a fost cea mai uşoară pentru mine, ca sa fiu sincer. A trebuit să luptăm mult pentru a fi respectaţi. Ca antrenor, sunt mereu concentrat pe jucătorii mei şi pe echipă. Prietenii au aflat şi ei de felul in care se discuta în România despre mine, aşa că acum îmi fac tot felul de glume când mă văd în camaşă.
Trebuie să fii profesionist, să respecţi identitatea de joc, să te adaptezi la fotbalul din România şi să iei decizii bune. Aş vrea să le mulţumesc fanilor de la Sibiu, aşa cum au făcut-o şi ei atunci când am plecat. Şi-au susţinut mereu echipa până la capăt, asta îi face speciali!", a mai spus Ruben Albes.
Etichete: anamaria prodan , antrenor hermannstadt , ruben albes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...