Replica CFR-ului după a doua depunctare: "Să facem mai multe puncte decât ne pot lua Comisiile"
23.02.2016, 12:07CFR Cluj a primit astăzi o nouo lovitură. Fosta campioană a României a mai fost penalizată cu 4 puncte tot din cauza datoriilor pe care le are către jucători. Vestea nu i-a picat deloc bine președintelui Iuliu Mureșan, care e de părere că regulamentele Federației Române de Fotbal nu sunt în conformitate cu prevederile Codului Penal.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Deși e consțient că formația sa poate retrograda fără cele 10 puncte care i-au fost deja luate în acest sezon, Iuliu Mureșan susține cu tărie că formația din Gruia le va recupera pe cele 4 cu care a fost sancționată astăzi.
"Erau în discuţie şase puncte de depunctare, iniţial. Într-o anumită problemă ni s-a dat dreptate şi am primit două puncte, aşa că am rămas cu o depunctare de patru puncte. Trebuie să facem mai multe puncte decât ne pot lua Comisiile. S-a introdus un lucru care nu era înainte: o monitorizare a UEFA pentru datorii la jucători, sunt aceleaşi datorii pentru care am mers la TAS pentru că nu am acumulat alte datorii de la intrarea în insolvenţă. Suntem pedepsiţi de mai multe ori pentru acelaşi lucru. În perioada în care nu aveam voie să facem plăţi, Federaţia ne sancţiona pentru că nu am plătit. Legea insolvenţei ne trimite în 'penal' dacă făceam plăţi în acea perioadă. Regulamentele nu sunt amornizate cu legile. S-a aprobat şi planul de reorganizare, nu se pune problema să mai pierdem puncte. Teoretic, putem retrograda, dar nu mă tem. Avem echipă", a declarat pentru ProSport Live oficialul formației cu 3 titluri în palmares.
Dacă se va menține decizia, CFR coboară practic un singur loc, de pe 9 pe 10, ardelenii rămânând cu 24 de puncte. În etapa 10 când au câștigat în Ștefan cel Mare cu 2-0, clujenii aveau șanse la câștigarea campionatului, iar în acest moment "au intrat în horă" cu Timișoara și FC Voluntari.
Etichete: liga 1 , cfr cluj , iuliu muresan , depunctare cfr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...