Reghecampf și MM Stoica s-au îndepărtat de Chiricheș după transferul în Anglia
20.12.2013, 11:22Vlad Chiricheș a fost unul dintre jucătorii exponențiali pentru Steaua în obținerea titlului cu numărul 24, a Supercupei și a calificării în optimile Europa League, iar la finalul perioadei de transferuri din vară a fost cumpărat de Tottenham pentru 8,5 milioane de euro.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fundașul român și-a dorit mult realizarea transferului, însă și la 4 luni după plecarea sa este regretat de suporterii Stelei. Cu toate acestea, sentimentele nu sunt la fel și din partea lui Laurențiu Reghecampf și Mihai Stoica.
Relațiile între fotbalist și cei doi s-au răcit mult după ce Steaua s-a calificat în play-off-ul UEFA Champions League.
Înainte de plecarea lui Chiricheș la Londra atât Reghe, cât și MM, nu conteneau cu laudele la adresa fundașului, însă după transferul la Tottenham atitudinea lor a fost mult schimbată.
Mai mult, în ancheta Gazetei Sporturilor, Vlad Chiricheș a fost ales fotbalistul anului, însă nici managerul Stelei și nici antrenorul nu l-au nominalizat pe fotbalistul lui Tottenham printre primii 5. Chiar și fără voturile lor, fostul stelist a câștigat premiul.
Alegerile celor doi nu reprezintă o surpriză pentru apărătorul plecat din Ghencea, iar motivul este "dubla" cu Legia Varșovia, în care Vlad nu a evoluat fiind accidentat. Fotbalistul este sigur că Reghe și MM îl bănuiesc și până în prezent că nu ar fi vrut să joace pentru a nu risca o accidentare înainte de plecarea în Anglia.
"Nu mă surprinde că nu m-au votat. E un pic deranjant, pentru că eu am făcut ceva pentru clubul ăla! E dezamăgitor! Probabil ei cred că m-am dat lovit înaintea meciului cu Legia, dar nu e așa. Eu știam că plec la Tottenham după turul cu Dinamo Tbilisi, dar tot am jucat și în retur", a spus Vlad Chiricheș într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor.
De la transferul în Anglia, fundașul a prins 12 partide în tricoul lui Tottenham în toate competițiile și a reușit să marcheze un gol superb în Premier League, contra lui Fulham (VIDEO AICI).
Etichete: vlad chiriches , laurentiu reghecampf , mm stoica , transferuri steaua , reghecampf steaua , chiriches steaua , chiriches tottenham , legia steaua 2-2 , reghecampd chiriches
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...