Refresh! Alți doi jucători aduși în ultimul an nu vor mai continua la Dinamo
28.05.2015, 14:46Dinamo, prin președintele Dinu Gheorghe și antrenorul Mircea Rednic, pregătește sezonul viitor cu o nouă remaniere a lotului. Cu o etapă înainte de finalul sezonului, alți doi jucători au fost anunțați că nu se mai află în planurile clubului, astfel că nu își vor prelungi contractele.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Este vorba de portarul macedonean Kristijan Naumovski (26 de ani) și de fundașul lateral brazilian Serginho (29 de ani). Naumovski s-a aflat la ce-a de-a doua experiență la Dinamo, jucând 8 partide în acest sezon. Per total însă, evoluțiile macedoneanului nu au oferit satisfacție, astfel că oficialii încearcă un transfer în vară, printre cei doriți fiind și Pecanha.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Serginho a jucat 5 partide în acest retur, fiind adus în pauza de iarnă de la FC Brașov, dar nu s-a impus în fața lui Steliano Filip, titularul de drept al alb-roșilor pe flancul stâng al defensivei. În aceste condiții, lista jucătorilor plecați de la Dinamo a crescut, cei doi fotbaliști alăturându-se lui Fabian Farnolle, Ștefan Bărboianu și Alexandre Durimel.
Alexe are brațul în ghips
În altă ordine de idei, Mircea Rednic nu se va mai baza în ultima etapă pe Marius Alexe, deoarece atacantul dinamovist a suferit o accidentare la antrenament, iar acum are brațul imobilizat în ghips. Cel mai probabil, Alexe nu va mai rămâne la Dinamo și din sezonul viitor.
Partida Dinamo - Astra, din ultima etapă a Ligii 1, se va disputa vineri, de la ora 21:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, cu fazele VIDEO în timp real pe www.digisport.ro.
Etichete: rednic , dinu gheorghe , rednic dinamo , kristijan naumovski , dinu gheorghe mircea rednic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...