Video Rednic: "Voi risca mai mult!" Dinamo are 3 absenţe. Echipa pentru derby-ul cu Steaua
05.03.2016, 11:15Dinamo şi Steaua se întâlnesc din nou, în decurs de doar 4 zile, tot în Ştefan cel Mare. După 0-0 în turul semifinalelor Cupei României, cele două rivale vor da piept din nou, în primul meci din play-off-ul Ligii 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În direct la Digi Sport 3, Mircea Rednic a susţinut o conferinţă de presă în care a prefaţat duelul cu Steaua. Tehnicianul are două dileme pentru partida din campionat, ambele în ofensivă. De asemenea, antrenorul are și două absențe importante: Hanca (suspendat) şi Ekeng (accidentat). Nici Patrick Petre nu va face parte din lot, fiind uşor accidentat.
"Am 3 jucători care nu vor face parte din lot. Hanca e suspendat, Petre e puţin accidentat, iar Ekeng nu s-a refăcut după accidentarea de duminică. Filip revine, Marcel (n.r. Essombe) s-a antrenat normal şi s-ar putea să şi joace. E primul meci din play-off, e foarte important cum începem. Deja ne cunoaştem, am jucat un meci de Cupă. Aici sunt foarte importante punctele şi vom aborda altfel meciul de duminică. Eu zic că vom risca mai mult acum. Sunt şi alţi jucători care vor intra. Pe dreapta Hanca nu joacă, îl mai am şi pe Corbu, dar cred că va juca Marc. L-am mai folosit în două meciuri acolo, a jucat şi la tineret fundaş dreapta.
Fanii au fost la înălţime la meciul din Cupă, sunt convins că şi acum va fi la fel. Trebuie ca noi să ne ridicăm acum la nivelul lor. Avem două puncte peste Steaua, e foarte importantă o victorie. Nu sunt o sperietoare pentru Steaua, e uşor când ai jucători disciplinaţi, care te ascultă şi fac ce le ceri. Ştim ce înseamnă derby-ul pentru suporteri, vom pregăti foarte atent acest meci. Ştiu ce înseamnă o victorie în play-off. E clar că vom risca, vrem să începem cu o victorie acest play-off. Am mai jucat play-off de două ori în Belgia şi ştiu ce înseamnă.
Nu mai trebuie să calculăm nimic. Trebuie să ne propunem să câştigăm meciurile. Toate echipele sunt puternice, sunt 3 puncte şi trebuie să joci la victorie. Chiar şi Tg. Mureş, care e pe locul 6, cu două victorii ajung să fie pe podium. Sunt meciuri importante, cu echipe bune, cu antrenori buni, care au demonstrat în acest campionat. Cred că o să fie un play-off foarte interesant şi spectaculos din toate punctele de vedere", a declarat Mircea Rednic, într-o conferinţă de presă.
ECHIPA PROBABILĂ PENTRU MECIUL DE DUMINICĂ: Cerniauskas - Marc, Puljic, Mevlja, Filip - Anton, Nedelcearu - Rotariu, Bicflavi (Palic), Romario – Essombe (Gnohere)
Dinamo – Steaua se joacă duminică, de la ora 20:30, și va fi transmis în direct de Digi Sport 1. Cele mai importante faze vor fi VIDEO în timp real pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Etichete: steaua , liga 1 , dinamo , mircea rednic , play off
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...