”Rednic nu este un dinamovist convins!” Un fost mare stelist spune de ce ”Puriul” ar lucra la FCSB
11.05.2018, 15:24Soarta lui Nicolae Dică (38 de ani) pa banca FCSB se va decide în cel mult 10 zile, dacă nu chiar după etapa din acest weekend, a 9-a din play-off. În cazul în care roș-albaștrii ar ratat titlul de campioni, atunci Dică își va face bagajele iar Gigi Becali va numi un alt antrenor. Deși a dezmințit categoric zilele acestea faptul că negociează deja cu un viitor antrenor, se pare că Mircea Rednic (56 de ani) se află în pole-position.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Despre această ipotetică variantă a vorbit și Iosif Rotariu (55 de ani(, unul dintre foștii mari fotbaliști ai Stelei. ”Rednic era tânăr atunci când a declarat că niciodată nu ar antrena FCSB, dar Mircea nu e un dinamovist convins. A jucat şi a antrenat la Rapid, a evoluat şi-n străinătate, în Turcia sau Belgia, dar el este un antrenor foarte potrivit pentru orice echipă care-şi doreşte performanţă. Are o experienţă foarte mare, a cucerit trofee. Ar fi o soluţie foarte bună pentru cei de la FCSB", a spus fostul mijlocaș, intervievat în cadrul emisiunii ”ProSport Live”.
Rotariu a și explicat de ce Rednic ar fi o soluție bună pentru roș-albaștri, dar și de ce ”Puriul” ar accepta să lucreze la gruparea roș-albaștrilor. ”El oriunde se duce vrea să facă performanţă. Pe cei de la Mouscron a reuşit să-i salveze de la retrogradare, dar de aceea a şi plecat fiindcă vrea mai mult decât un astfel de obiectiv, el vrea trofee. Rednic şi-a pus amprenta aproape la toate echipele pe la care a fost. Depinde doar de el ce vrea să facă”, a mai spus Rotariu.
CSU Craiova - FCSB, programat în etapa a 9-a din play-off-ul Ligii 1, se va juca luni, 14 mai, de la ora 20:45 și va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și pe m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Meciul va fi transmis și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Liber de contract după despărţirea de Excelsior Mouscron, Rednic a comentat, în stilu-i caracteristic, posibilitatea de a prelua FCSB din vară.
"Vreau să fiu sincer cu dumneavoastră și nu aș vrea să spun acum prea multe despre acest subiect. Am mai vorbit în ultima perioadă cu voi și am refuzat să comentez, pentru că nu vreau ca lumea să creadă că Mircea Rednic se propune pe la echipe... Și că Rednic face și drege. Cred că nu e corect să discutăm acum. De ce să nu așteptăm două, trei săptămâni, până când se termină campionatul în România, și după vom vedea ce va fi.
Mai am unele oferte din Belgia. Tot ce vreau să spun acum este că nu are rost să comentez venirea mea la Steaua chiar dacă numele meu există pe listă. Nu are sens să pun presiune, să creez o polemică. Nu vreau ca lumea să interpreteze cumva declarațiile mele. Haideți să așteptăm să se termine sezonul, să se liniștească lumea, să facă fiecare ce are de făcut și după discutăm. Despre Steaua sau altă echipă vorbim la finalul campionatului! Nu pot să vă dau acum un răspuns. Credeți-mă, vreau să înțelegeți că e mai bine să nu comentăm acum anumite informații pe care voi le aveți. Așa e mai corect”, a spus Rednic.
Mircea Rednic este recunoscut ca unul dintre simbolurile lui Dinamo, echipă pentru care a evoluat între 1983 şi 1990. Tehnicianul s-a aflat şi pe banca tehnică a "câinilor" în 2006-2007, 2008-2009 şi 2015-2016. Este ultimul antrenor cu care Dinamo a luat titlul, în 2007.
În carieră, Rednic le-a mai pregătit pe Rapid, FCM Bacău, Al Nassr, Universitatea Craiova, FC Vaslui, Dinamo, Alania Vladikavkaz, Khazar Lankaran, Astra, Petrolul, Standard Liege, CFR Cluj, Gent şi Mouscron.
Etichete: steaua , rednic , mircea rednic , dica , rednic steaua , fcsb , rednic fcsb , rednic becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
17 persoane aflate la bordul avionului Swiss Air, care decolase de la București spre Zurich, luni...