Rednic, înțepături către Mutu. ”Dacă stau după el să-mi aducă jucători, pățesc ca Andone”
10.09.2017, 13:19Mircea Rednic le-a răspuns celor care-l acuză că primește comisioane pentru a aduce jucători la cluburi. Antrenorul de 55 de ani consideră că un tehnician trebuie să se implice în transferuri și nu este de acord cu strategia de la Dinamo.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Rednic îl înțeapă pe Adrian Mutu și consideră că dacă ar aștepta ca directorul general al celor de la Dinamo să-i aducă jucători ar păți ca fostul antrenor al ”câinilor”. De altfel, şi Contra a fost extrem de dezamăgit de modul în care oficialii din Ştefan cel Mare s-au mişcat în perioada de mercato din vară, iar acum tehnicianul este în cărţi pentru a prelua naţionala.
”Mă deranjază asta cu impresarul, din moment ce patronul îmi dă credit, cum a fost aici. Eu mereu m-am implicat, pentru că eu răspund de rezultate, mi se pare normal să se întâmple așa. Din moment ce mi se dă un buget și mă încadrez în el, e normal să mă implic. Eu n-am avut șansă, ca alții, să mi se aducă jucători pe milioane, să iau 10-12 jucători.
La mine toți cei care au venit au fost liberi de contract sau au venit sub formă de împrumut. Și aici, și la Dinamo, și pe unde am mai fost eu. Când aud pe unii, că trebuie să-mi aducă Mutu jucători, că să-mi aducă Copos...păi dacă stau până-mi aduce Mutu jucători, pățesc ce a pățit Andone. Nimeni nu trebuie să-mi reproșeze asta. Dau un milion de euro la unul care spune că am luat un jucător și am primit eu comision”, a declarat Mircea Rednic, la Digi Sport Matinal.
Rednic a pregătit-o pe Dinamo în 3 rânduri. Primul mandat a fost între iulie 2006 și septembrie 2007, cel de-al doilea între iulie 2008 și iunie 2009, iar ultimul între mai 2015 și mai 2016. În prezent acesta este antrenorul celor de la Mouscron.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: rednic , mircea rednic , mutu , rednic comisioane , rednic mutu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...