Record pentru Dinamo! Câte bilete au vândut ”Câinii” pentru barajul cu Csikszereda
articol scris de Digi Sport17.05.2024, 20:59
Dinamo a scăpat de retrogradarea directă, iar formația din SuperLigă va juca barajul de menținere/promovare împotriva celor de la Csikszereda.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Câinii” se află la al 3-lea baraj consecutiv, iar fanii sunt conștienți de poziția periculoasă în care se află formația din Ștefan cel Mare, așa că vor să fie cât mai aproape de echipă în acest moment crucial.
Peste 25.000 de bilete s-au vândut pentru Dinamo - Csikszereda Miercurea Ciuc
Manșa tur dintre Dinamo și Csikszereda, care va avea loc pe Arena Națională, este programată pe 20 mai (luni), de la 20:00, în direct pe Digi Sport 1. Meciul retur va avea loc pe 27 mai (lunea viitoare), pe stadionul Municipal din Miercurea Ciuc.
Biletele pentru meciul tur au fost puse în vânzare marți, 14 mai, iar fanii și-au manifestat interesul pentru meci. Conform celor de la Peluza ”Cătălin-Hîldan”, nu mai puțin de 25.000 de bilete au fost vândute pentru partida de pe Arena Națională.
Astfel, meciul cu Csikszereda va reprezenta un record de asistență pentru Dinamo. ”Câinii” adunaseră aproximativ 23.000 de fani la partida cu FCSB, care a avut loc în finalul lunii noiembrie.
Zeljko Kopic, înaintea, meciului cu Csikszereda: ”Nu îmi place să arăt că am emoții.”
Zeljko Kopic trăiește cu presiune ultimele două meciuri ale sezonului cu Dinamo. Tehnicianul a dezvăluit că a urmărit-o pe Csikszereda la câteva partide înaintea jocului de luni.
Întrebat despre prime pentru menținerea în SuperLiga, Zeljko Kopic a transmis că dinamoviștii au anumite bonusuri. Legat de viitorul său la Dinamo, antrenorul nu a vrut să ofere prea multe detalii.
”Le mulțumesc celor care mă întreabă de sănătate, mă simt bine. Am fost răcit, dar mi-a trecut. Suntem într-o formă bună, ne-am antrenat bine. Era important să batem UTA, am făcut un meci bun. Ne descurcăm bine la antrenament, trebuie să pregătim meciul cu Csikszereda, e o echipă bună. Trebuie să fim la nivel maxim.
Suntem favoriți, dar totul se decide pe teren. Am văzut câteva meciuri din Liga 2, Csikszereda e o echipă serioasă. Trebuie să dăm maxim în ambele manșe. Am auzit că s-au dat peste 20.000 de bilete, știu că vom avea mulți fani. E important că vom fi împreună la meci.
În alte campionate nu am mai avut baraje, e prima dată când joc la baraj. Nu îmi place să arăt că am emoții. E presiune din primul moment în care am venit. Fiecare meci a fost important, mai ales ultimele. Următoarele două vor fi cu presiune, dar trebuie să știm să ne stăpânim pentru a juca bine. Încerc să dau totul și în aceste două meciuri.
Nu știu nimic despre viitor, nu vreau să vorbesc, vom vorbi la finalul sezonului, acum mă concentrez pe aceste două meciuri.
Nu pot să spun dacă avem prime, trebuie să vorbiți cu conducătorii. Totul ține de ei. Avem bonusuri, dar nu vreau să intru în detalii.
Situația cu Edgar Ie a fost incredibilă, aveți controale ale pașaportului în București. Eu nu am vrut să vorbesc, Edgar Ie e aici, cu noi. Nu cred că e bine pentru imaginea lui Dinamo. Când zici ceva mai târziu, nu mai contează, primul articol e important și rămâne”, a spus Zeljko Kopic, la conferința de presă.
Etichete: dinamo , record dinamo , dinamo csikszereda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...