Exclusiv Reacție bizară a lui Cristi Balaj, după ce Ioan Varga a anunțat cine e noul antrenor de la CFR Cluj
articol scris de Digi Sport21.01.2024, 19:49
Adrian Mutu (45 de ani) îl înlocuiește pe Andrea Mandorlini (63 de ani) pe banca tehnică a lui CFR Cluj.
SuperLiga: Sepsi - ”U” Cluj, vineri, 19:00, DGS 1
Bundesliga: Bayern - Leipzig, vineri, 21:30, DGS 1
Ioan Varga a dezvăluit mutarea pe care a decis să o facă după eșecul cu FC Botoșani.
Chiar dacă patronul clubului a anunțat public că Adrian Mutu va veni în locul lui Andrea Mandorlini și că toate actele vor fi parafate în cursul zilei de luni, Cristi Balaj, președintele CFR-ului, susține că nimic nu e hotărât și că decizia finală va fi luată după o ședință care va avea loc luni.
Cristi Balaj: ”Nu se iau decizii la cald”
”A rămas că vom avea o discuție cu patronul mâine și vom face o analiză. Discuție și despre situația pe care ați expus-o (n.r. a antrenorului). Din punctul meu de vedere, antrenorul trebuie demis după ce discuți cu el, nu prin presă.
Noi suntem pe drum acum, nu se iau decizii la cald. După care există o oarecare ordine. Dacă va exista o demitere, va fi informat antrenorul care e demis.
Eventual îmi cereți să comentez declarațiile patronului, iar eu nu fac așa ceva. Vom avea o discuție cu patronul, vom face o ședință și vom da informații după ce vom discuta cu dânsul.
Nu-mi cereți mie să comentez declarațiile patronului. Noi nu procedăm așa. Avem o discuție.
L-am contrazis? Avem o discuție, pentru că noi procedăm… Vom analiza și patronul va spune ce a decis.
Bineînțeles, orice persoană care nu are rezultate, chiar dacă vorbim de jucători… Un atacant care nu dă goluri, poate fi înlocuit. Un antrenor care nu are rezultatele, poate fi înlocuit. Managementul, la fel. Eu am participat la numirea antrenorului. Trebuie să fiu responsabil și eu.
La Craiova, chiar dacă am pierdut, ați scos în evidență că rezultatul a fost mincinos, că nu meritam să pierdem.
La Sepsi nu meritam să pierdem, că acel gol a fost înscris din ofsaid. Cu Universitatea Cluj ați remarcat jocul pe care l-am făcut, care ne dădea speranțe. Nimic nu justifică jocul slab făcut astăzi. Mai mult, condiții bune de pregătire, salarii plătite la zi.
Eu nu vreau să comentez ceea ce spune patronul. Pot să am o opinie, dar, dacă am o opinie legată de un antrenor sau de un jucător, discut cu dânsul. Dacă procedez eu greșit, s-ar putea, dar așa sunt construit.
Mandorlini a demonstrat, are experiență. Nu justifica nimic jocul prestat astăzi.
”Nu s-a luat încă nicio decizie”, spune Cristi Balaj
Nu s-a luat încă nicio decizie, dar trebuie să subliniez faptul că nu există niciun antrenor în istoria CFR-ului care să fi avut atât de multe meciuri fără victorie și să rămână în funcție.
Eu am vorbit cu domnul Varga, a rămas că mâine vom discuta. Mi se pare corect ca, atunci când demiți un antrenor, să vorbesc cu dânsul prima dată.
E îndreptățit patronul să fie supărat. Înainte de toate, să remarcăm că au existat echilibru, înțelepciune. Faptul că au fost atât de multe meciuri în care nu s-a câștigat și nu au fost făcute schimbări majore, trebuie să dea o imagine de echilibru în ceea ce înseamnă CFR Cluj, patronul și așa mai departe.
Titul, Cupa României, calificarea într-o grupă europeană sunt lucruri care au rămas ca obiective. Eu pot să spun doar că oricare antrenor va fi, va fi sprijinit de către noi.
Eu nu comentez declarațiile pe care le face dânsul. De fiecare dată când facem schimbări, fiecare își spune punctul de vedere. Dacă ceva nu funcționează bine, e vina tuturor. Bineînțeles că propunem nume dacă ajungem să facem schimbări. De obicei, colaborăm.
Din punctul meu de vedere, luăm gol mult prea ușor. Apar goluri de nicăieri, de multe ori împotriva cursului jocului. Sunt dezamăgit. Avem nevoie de mult prea multe ocazii să dăm gol. Eu zic că avem echipă în acest moment mai bună decât”, a declarat Cristi Balaj, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Etichete: adrian mutu , cristi balaj , antrenor cfr cluj , ioan varga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin a lăudat joi noua rachetă balistică Oreșnik a Rusiei, despre care a spus că este...