Reacție din Bănie după sancțiunea primită de Cristi Săpunaru: ”Mă mir că nu a primit doar o repriză”
articol scris de Digi Sport29.09.2022, 15:00
Cristi Săpunaru (38 de ani), căpitanul Rapidului, și-a aflat pedeapsa, după incidentele de la meciul U Craiova 1948 - Rapid, din etapa a zecea a Ligii 1.
![sapunaru vestiar](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTAxZGlnaXMucmNzLXJkcy5y/byUyRnN0b3JhZ2UlMkYyMDIyJTJGMDkl/MkYxMCUyRjE1ODAzNzNfMTU4MDM3M19z/YXB1bmFydS12ZXN0aWFyLmpwZyZ3PTEw/NjAmaD02MzYmaGFzaD1kZTEyNWZmY2Q5MzhlZmYyMmU5NzQwZTBkNGIzYmJjYg==.thumb.jpg)
SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1
Căpitanul grupării giuleștene a primit o amendă în valoare de 9.400 de lei și o suspendare de o etapă.
Reacția lui Ovidiu Mihăilescu ”Poștașu” după ce a aflat sancțiunea primită de Cristi Săpunaru
Ovidiu Mihăilescu ”Poștașu”, cel care a fost aproape de bătaie cu Cristi Săpunaru la meciul care s-a disputat la Târgu Jiu, a rămas mirat de sancțiunea primită de căpitanul Rapidului.
”Sunt șocat. Nu mai am cuvinte. Dacă un recidivist ca Săpunaru primește doar o etapă, atunci să nu ne mai mirăm dacă la partida noastră din Giulești i se va interzice galeriei din Bănie să mai facă deplasarea la București pentru acest meci.
Este o bătaie de joc în toată regula, iar asta este România în care trăim. Săpunaru face ultraj pe stadioane împotriva jandarmilor, scuipă suporterii, se crede luptător K1 pe la vestiare, dar eu primesc un an interdicție pe stadioane și marele jucător-ultras primește doar o singură etapă.
![](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnN0b3JhZ2UwMWRpZ2lzLnJjcy1yZHMu/cm8lMkZzdG9yYWdlJTJGMjAyNCUyRjAy/JTJGMTklMkYxOTA2ODgyXzE5MDY4ODJf/ZGlnaXNwb3J0LXdoYXRzYXBwLmpwZyZo/YXNoPTlmMDRmYWU3ZWMyYWQxMjEyMDczYWNmMWNkYTQ4ZDk5.jpg)
Oameni buni, individul ăsta este recidivist! Rândul trecut și-a luat două etape în scandalul ăla cu Paramatti, iar acum primește doar una singură?
La Mioveni îi invita pe oficialii Științei să se bată cu el la autocar după meci, acum la Târg Jiu a făcut pe Bruce Lee, chiar vă bateți joc de noi toți?
Cum vă duceți acasă la familii știind că ați făcut scăpat un recidivist? Mă mir că nu a primit doar o repriză. Dar să nu conteste Rapidul decizia!
A primit prea mult! Nu se poate așa ceva! Așa că, de acum toți jucătorii să facă ceea ce a făcut Săpunaru. Nu, nu vor păți nimic. Scuipați suporterii și încingeți bătăi pe la vestiare”, a spus Ovidiu Mihăilescu, potrivit Ediție.ro.
Cristi Săpunaru a avut un conflict atât cu jandarmii, cât și cu un fan al celor de la U Craiova 1948
La finalul meciului, Cristi Săpunaru a fost implicat într-o altercație cu jandarmii, după ce un steward a încercat să fure un banner al Rapidului.
Apoi, la scurt timp, căpitanul giuleștenilor a fost aproape de bătaie cu Ovidiu Mihăilescu ”Poștașu”, un apropiat al clubului U Craiova 1948, pe tunelul către vestiare.
Galerie Foto
Etichete: cristi sapunaru , suspendare cristi sapunaru , incidente u craiova 1948-rapid , ovidiu mihailescu postasu , postasu , sanctiune cristi sapunaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
![Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnMuaXcucm8lMkZnYXRld2F5JTJGZyUy/RlptbHNaVk52ZFhKalpUMW9kSFJ3SlRO/QkpUSkdKVEpHJTJGYzNSdmNtRm5aVEE0/ZEhKaGJuTmpiMlJsY2k1eVkzTXQlMkZj/bVJ6TG5KdkpUSkdjM1J2Y21GblpTVXlS/akl3TWpVbCUyRk1rWXdNaVV5UmpFeUpU/SkdNakU0T0RVNU4xOHlNVGc0JTJGTlRr/M1gwTlBWRkpQUTBWT1NWOVFURVZEUVZK/RlgwbFAlMkZTRUZPVGtsVFh6QXdORjlK/VGxGVlFVMWZVR2h2ZEc5eiUyRlgwZGxi/M0puWlY5RFlXeHBiaTVxY0djbWR6MDFP/VEFtJTJGYUQwek16QW1hR0Z6YUQwM05U/UTRZbUkxTURoaE16VTNNR1l6WVRNeE56/UTBZekJsWldOa1pXWmtPQSUzRCUzRC50/aHVtYi5qcGcmdz0zODAmaD0yMjgmaGFz/aD05MGM1ZTM1MmUwZWM1NjVlNGNkYjYwMDE3ZDA0MjBmYQ==.thumb.jpg)
Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de...