Reacţia lui Reghe, după ce Tamaş a fost surprins beat, la 9 dimineaţa, în Centrul Vechi
22.08.2016, 12:20Gabi Tamaş (32 de ani) a fost integralist în derby-ul cu Dinamo (1-1), disputat sâmbătă seara, pe Arena Naţională. Pentru fundaşul Stelei a urmat o noapte lungă, petrecută în Centrul Vechi. Fotbalistul a fost filmat duminică dimineaţa, în jurul orei 09:00, fumând şi aflându-se într-o stare avansată de ebrietate.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Nici finanţatorul şi nici antrenorul vicecampioanei nu au părut însă deranjaţi de ultima escapadă a lui Tamaş. "Eu l-am trimis să bea după meci. I-am dat voie, era în timpul liber", a confirmat Becali.
Laurenţiu Reghecampf a întărit spusele finanţatorului şi a declarat că Tamaş era în timpul liber.
"De ce să mă deranjeze imaginile cu Tamaş? Jucătorul era în timpul lui liber. Ieri şi-a făcut antrenament, a fost normal. Nu am nicio problemă cu programul lor în timpul liber, atâta timp cât evoluţiile sunt bune, respectă programul, nu întârzie şi nu avem momente neplăcute. Mai ales jucătorii cu experienţă, şi la vârsta lui, fiecare ştie ce are de făcut. Ma interesează evoluţia lor şi randamentul şi să fie la program.", a spus Reghecampf la sport.ro.
Gabi Tamaş a fost dat afară de la Steaua în vara anului trecut, de Mirel Rădoi, după ce nu a ajuns la reunirea echipei, care se pregătea să plece la Severin pentru meciul cu Pandurii.
"Nu vreau să stric atmosfera la antrenament din cauza unui jucător. Noi ştim ce a făcut, motivul că nu i-a sunat telefonul e pueril", îşi explica Rădoi decizia la vremea respectivă. Între timp, odată cu revenirea lui Reghecampf la Steaua, a fost adus înapoi şi Tamaş.
Pe lângă faptul că a fost dat afară, Tamaș a fost amendat și cu suma de 50.000 de euro, pe care însă nu a achitat-o la vremea respectivă. Numai că, în iarnă, atunci când a revenit, oficialii roș-albaștrilor i-au reamintit de amendă. După mai multe runde de negocieri, Tamaș a acceptat să dea banii, dar eșalonat în mai multe rate. Astfel, Gabi a acceptat un salariu de numai 1.000 de euro pe lună, pentru a putea astfel să achite și cei 50.000 de euro.
Etichete: steaua , laurentiu reghecampf , gabi tamas , centrul vechi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...