Video Reacția lui Ovidiu Burcă după ce Dinamo a făcut un pas important către promovare! Apelul către jucători
articol scris de Digi Sport29.05.2023, 23:02
Dinamo a spulberat-o cu scorul de 6-1 pe FC Argeș în prima manșă a barajului de menținere/promovare în SuperLigă.
Premier League: Ipswich - Chelsea, luni, 21:45, DGS 2
Premier League: Manchester United - Newcastle, luni, 22:00, DGS 1
- Manșa retur dintre cele două formații este programată sâmbătă, 3 iunie, de la ora 21:00.
Ovidiu Burcă: ”Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, încă nu am realizat nimic!”
Ovidiu Burcă a fost extrem de mulțumit la finalul meciului, însă le-a atras atenția elevilor săi că mai au de făcut un pas important înainte de a sărbători revenirea în SuperLiga României.
Antrenorul lui Dinamo se așteaptă la o săptămână dificilă cauzată de euforia dinamoviștilor, însă este convins că elevii săi vor rămâne cu picioarele pe pământ și vor tranșa promovarea în primul eșalon.
”Nu aș fi crezut. Scorul e unul la care nu m-am gândit înainte de meci. Azi, toate au mers bine, am avut și puțin noroc. E o seară frumoasă, dar a trecut doar prima parte, mai avem returul. Trebuie să rămânem echilibrați, cu picioarele pe pământ.
Din exterior, lucrurile par simple. Cred că voi avea o săptămână destul de dificilă. În fotbal, succesul e cel mai greu de gestionat. Fac un apel către băieți să rămânem echilibrați, cu picioarele pe pământ, pentru că încă nu am realizat nimic.
A fost o seară frumoasă. Mă bucură că oamenii au venit alături de noi, toată lumea a plecat fericită. E lucrul cel mai important. Mai avem un retur care nu va fi deloc ușor. Au și ei orgoliu, sunt niște jucători care au CV-uri importante. La nivelul Ligii 1, sunt multe echipe care și i-ar dori. Trebuie să fim atenți.
Mă bucură faptul că oamenii vin alături de noi. Există o stare de spirit extraordinară în jurul echipei, pe care am obținut-o cu foarte multă trudă. Trebuie să rămânem ponderați, mai avem încă un pas.
A fost un început extrem de dificil, dar nu aș vrea să tragem o concluzie acum, trebuie să mai aștept o săptămână. Una peste alta, am format o stare de spirit fără de care o echipă nu poate funcționa. M-a bucurat atitudinea lor, faptul că joacă din ce în ce mai dezinvolți, cu din ce în ce mai mult curaj. Sunt lucruri pe care nu le-am văzut atunci când am venit.
Echipa a progresat de la săptămână la săptămână, chiar dacă uneori nu am ieșit de pe teren cu rezultatul dorit. Am suferit după înfrângeri, am făcut analize și nu am cedat niciodată. Suntem aproape de prima ligă după acest scor. Aș vrea să le pot băga în cap jucătorilor că meciul începe de la 0-0. Trebuie să începem la intensitate maximă, mai avem un pas.
Știu ce vorbesc, e o săptămână complicată, trebuie să gestionez o stare de euforie incredibilă, dar cred că toți sunt cu picioarele pe pământ”, a spus Ovidiu Burcă la finalul meciului.
VIDEO Rezumatul partidei Dinamo - FC Argeș 6-1
Etichete: dinamo , promovare , fc arges , ovidiu burca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul rus s-a distanţat luni faţă de fostul lider sirian înlăturat de la putere Bashar al-Assad...