Reacția lui Ilie Poenaru după ce suporterii celor de la UTA Arad i-au cerut demisia: ”Vom avea o discuție!”
articol scris de Digi Sport23.10.2022, 22:40
UTA Arad a pierdut duelul cu Universitatea Craiova de pe teren propriu, scor 1-2, în etapa a 15-a din Liga 1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Arădenii au deschis scorul prin Abeid, însă oltenii au reușit remontada după o colaborare perfectă între Dan Nistor și Ștefan Baiaram.
Anunțul făcut de Ilie Poenaru după ce i s-a cerut demisia de la UTA Arad
La finalul partidei, nemulțumiți de deznodământul meciului, suporterii arădeni i-au cerut demisia lui Ilie Poenaru.
Întrebat despre reacția fanilor, tehnicianului celor de la UTA a transmis că nu se gândește să plece, deși le înțelege supărarea suporterilor. Totuși, antrenorul a spus că va purta o discuție cu conducerea clubului și abia apoi va lua o decizie în ceea ce privește viitorul său la UTA Arad.
”Este presiune. Publicul își dorește foarte multe. Cu toții ne doream să fim la finalul turului pe un alt loc în clasament. Din păcate, am făcut greșeli personale și am ajuns unde am ajuns.
Da, e normal ca suporterii să îmi ceară demisia, sunt supărați, își doresc mult mai mult. E un public minunat, care vrea să vadă altceva, să vadă că echipa câștigă. E normal să aibă reacția asta, dar, în momentul acesta, ăștia suntem.
Nu mă gândesc să plec deocamdată. O să am o discuție cu conducerea după acest tur, vom analiza și vom vedea ce decizie vom lua”, a declarat Ilie Poenaru la finalul partidei.
Ilie Poenaru: ”M-am săturat să vorbesc, să le zic să fim responsabili!”
Totodată, Ilie Poenaru s-a declarat dezamăgit de prestația echipei sale. Chiar dacă startul meciului l-a mulțumit pe tehnician, după ce au deschis scorul, arădenii s-au retras în apărare, lucru ce l-a deranjat cumplit pe Ilie Poenaru.
De asemenea, Poenaru s-a arătat nemulțumit și de Paul Anton, care a fost eliminat după un fault comis asupra lui Vătăjelu.
”Am început bine meciul, am jucat primele 20-25 de minute de la egal la egal, chiar am făcut lucruri bune, am reușit să și marcăm. N-am înțeles de ce după gol am făcut pasul în spate și am lăsat adversarul să ne domine.
Într-un final au reșit să ne și egaleze. Ne pierdem oamenii din marcaj, iar facem greșeli. După pauză, tocmai ce le transmisesem să ținem echipa cât mai sus, să nu le dăm spații și să blocăm verticalizările. Din păcate, n-a durat mult și facem greșeala pe care o face și Paul, iar de la acel cartonaș se rupe echilibrul.
Am căzut și mental și era normal ca adversarul să aibă posesia. După care, golul doi. Chiar și așa, pe fondul acestui joc reușim să avem situații, dar nu fructificăm în fața porții. Din păcate, ăsta e fotbalul, detaliile fac diferența.
M-am săturat să vorbesc, să le zic să fim responsabili, să luăm deciziile cele mai bune. Până nu vom face acest lucuru, vom avea de suferit”, a mai spus Ilie Poenaru.
VIDEO Rezumatul partidei UTA Arad - Universitatea Craiova 1-2
Etichete: suporteri , universitatea craiova , demisie , uta arad , ilie poenaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...