Video Exclusiv Reacția lui Ilie Dumitrescu după ce a văzut cum arată Budescu: "Știi cu ce slăbeam eu cel mai mult?"
articol scris de Digi Sport06.03.2023, 09:38
Constantin Budescu (34 de ani) a revenit la Petrolul în august 2022, însă din cauza unei accidentări, a ratat o parte din acest sezon. S-a refăcut și a revenit abia de la finalul lui octombrie 2022, însă nici acum nu pare pus la punct cu pregătirea fizică.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
O fotografie a lui Constantin Budescu a stârnit reacții pe seama greutății sale
O fotografie cu talentatul mijlocaș a început să circule pe rețelele sociale, iar acesta apare cu un maiou mulat pe el, în care se vede că are un surplus de greutate.
Prezenți în studioul Fotbal Club, Ilie Dumitrescu, Marius Lăcătuș și Helmut Duckadam au comentat pe marginea acestui subiect, iar Dumitrescu a venit și cu o idee pentru Budescu.
Ilie Dumitrescu: "Din păcate, sunt foarte mulți jucători care nu au preocuparea asta să înțeleagă. M-am întâlnit acum ceva timp cu Alibec. Băi, e un super fotbalist! Puteai să faci 1.500 de abdomene, trebuia să fii super fit. Și abia anul ăsta, la Farul, a ajuns într-o greutate optimă și arată foarte bine"
Marius Lăcătuș: "E o diferență de vârstă față de Budescu. Eu mă aștept la jucători de 26-29 de ani să nu fie cu burtică. Budescu cât are? 32? Se poate întâmpla. Nu cred că Budescu va fi pe restul campionatului cu kilogramele acestea în plus. Sigur că va slăbi"
Ilie Dumitrescu: "Ar fi extraordinar și chiar mi-aș dori să îl văd la un nivel foarte bun, el poate să arate foarte multe. Ce sfat să-i dau? Nutriție și atrenament, că talent are. Bineînțeles că trebuie să te abții. Îți dau exemplul lui Deac, care are 37 de ani. Și Hoban arată bine."
Helmut Duckadam: "Eu cred că nu e doar vina lor, e vina antrenorilor care nu știu să se impună. Pentru că eu știu că și pe vremea noastră se făcea cântarul. Nu suntem la box, dar se făcea cântarul. Mai sunt exemple, Markovic. Nu știu dacă îl vedem și pe el cu un tricou mulat."
Galerie Foto
Ilie Dumitrescu: "Știi cu ce am slăbit eu cel mai mult? Cu rasol de vită fiert"
Ilie Dumitrescu: "Să știi că pe noi ne punea la masa aceea, pe cei care veneam cu greutate în plus."
Helmut Duckadam: "Da, aveam masă separată."
Marius Lăcătuș: "Ăsta nu era un lucru rău."
Ilie Dumitrescu: "Nu neapărat masa grașilor, că nu eram grași."
Marius Lăcătuș: "Dacă veneai cu un kg în plus, sau un kg și jumătate, te punea separat."
Ilie Dumitrescu: "La ora 7 dimineața, venea doctorul și îți lua greutatea și îi dădea raportul lui Mister Iordănescu și ne băga acolo."
Helmut Duckadam: "Am stat de câteva ori la masa aia, mai ales după vacanță."
Ilie Dumitrescu: "Știi cu ce am slăbit eu cel mai mult? Cu rasol de vită și cu legume mexicane. Rasol fiert. Dar și antrenament."
Marius Lăcătuș: "La Budescu, asta e, este pofticios."
Ilie Dumitrescu: "Să știi că, dacă mânânci un grill, e super sănătos."
- În acest sezon, Budescu a jucat în 16 meciuri oficiale, a marcat un gol și a dat 4 pase decisive.
Etichete: ilie dumitrescu , constantin budescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...