Reacția lui Flavius Stoican după ce Deian Sorescu a anunțat că vrea să plece de la Dinamo
articol scris de Digi Sport04.01.2022, 16:18
Deian Sorescu a fost umilit de suporterii lui Dinamo după 1-2 la CS Mioveni, când i-a fost dat jos și aruncat tricoul, și a decis că vrea să plece.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Mijlocașul a recunoscut că momentul de la Mioveni a dus la ruptura totală și că, pentru el, ”s-a terminat totul” în privința lui Dinamo, însă Flavius Stoican, noul antrenor al echipei, a transmis că-și dorește ca Deian Sorescu să rămână.
Reacția lui Flavius Stoican după ce Deian Sorescu a anunțat că nu vrea să rămână la Dinamo
La revenirea în țară de marți, Flavius Stoican a transmis că Dinamo are în continuare nevoie de Deian Sorescu, dar și că jucătorul este nevoit să-și ridice nivelul evoluțiilor.
”Dinamo are nevoie de Sorescu, fotbalistul de dinainte, pe care-l vedeam și eu la echipa națională. Îl apreciam foarte tare, sper să rămână sub comanda mea, să mă folosesc de calitățile lui”, a transmis Flavius Stoican.
Flavius Stoican a vorbit și despre reacția suporterilor de după instalarea sa, când au scris că cei care au luat decizia vor ”plăti”.
”Am văzut ce-au postat suporterii. Oamenii sunt nemulțumiți că Dinamo este pe locul acesta. N-au nevoie decât de rezultate, nu de vorbe. Ăsta este singurul mod de a comunica. E important ce arătăm pe teren și, cu siguranță, oamenii se vor întoarce cu fața către jucătorii. Oamenii sunt triști, nu mai au speranțe și pe bună dreptate”, a spus Flavius Stoican.
Flavius Stoican, despre salvarea de la retrogradare
Flavius Stoican este conștient că va avea o misiune dificilă la Dinamo și a recunoscut că salvarea de la retrogradare ar fi o realizare ”extraordinară”.
”Ar fi ceva extraordinar să o salvez pe Dinamo. E clar că nu e ușor, dar cu atât mai mare va fi bucuria dacă voi reuși”, a spus Flavius Stoican.
Etichete: suporteri dinamo , flavius stoican , deian sorescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...