Reacția lui Denis Alibec, după ce a ”forțat” revenirea la Farul Constanța: ”Nu va fi nevoie niciodată de negociere!”
articol scris de Digi Sport26.01.2024, 16:14
La scurt timp după ce a devenit campion alături de Farul Constanța, Denis Alibec (32 de ani) i-a părăsit pe constănțeni și a semnat cu Muaither SC, echipă din campionatul din Qatar.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Totuși, atacantul a mărturisit la doar câteva luni că și-ar dori să revină la echipa lui Gică Hagi pentru a fi mai aproape de echipa națională.
Denis Alibec a explicat de ce nu poate reveni la Farul Constanța
Cu toate acestea, o posibilă revenire a lui Denis Alibec la gruparea din Constanța nu este posibilă. Atacantul a explicat, după o discuție cu antrenorul lui Muaither SC, că actualul său club nu îi permite să plece din Qatar.
"O revenire a mea la Constanța nu depindea de mine și nici de Farul, ci numai de actualul club. Sunt jucător sub contract și cei de aici au, de asemenea, anumite obiective. În plus, între mine și Farul nu va fi nevoie niciodată de negociere, ne-am înțelege cu siguranță.
Din păcate, afirmațiile apărute în presă, cum că aș fi fost deranjat că Farul nu a negociat pentru mine, sunt neadevărate, pe mine nu m-a contactat nimeni. Eu am discutat cu antrenorul de aici și o plecare a mea nu era posibilă", a declarat Denis Alibec, pentru Farul Constanța.
Situația lui Denis Alibec a fost explicată și de actuala campioană a României.
”Denis Alibec este unul din cei mai importanți jucători pe care i-a avut clubul nostru și care, în sezonul trecut, a fost determinant în câștigarea campionatului.
Cu toții ne-am fi dorit revenirea unui astfel de jucător valoros la Constanța, dar, din păcate, acest lucru nu poate fi realizat în acest moment.
Farul nu poate negocia revenirea lui Denis Alibec, pentru că se află sub contract și este unul dintre jucătorii importanți ai clubului din Qatar.”, a transmis și Farul Constanța, în cadrul unui comunicat.
- 800.000 de euro este cota de piață a lui Denis Alibec, potrivit Transfermarkt.
Anunțul lui Gică Popescu despre Denis Alibec
Președintele celor de la Farul, Gică Popescu, a fost chestionat dacă ar fi dispus să îl reprimească pe Denis Alibec la gruparea constănțeană, iar fostul căpitan al celor de la FC Barcelona a replicat:
”Am afirmat imediat după ieșirea publică a lui Alibec că îl primim cu brațele deschise.
El trebuie să își dorească, știe cât de importantă a fost perioada petrecută la Farul, cât de mult a contat pentru el să se antreneze sub conducerea lui Gică, care l-a adus la un anumit nivel, care s-a văzut și la națională.
E o alegere personală a lui Denis. Dacă va decide să facă pasul spre noi, îl primim cu brațele deschise”, a spus Gică Popescu la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.
Etichete: farul constanta , denis alibec , superliga , transfer alibec
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...