Reacția lui Bogdan Vintilă când s-a văzut cu jucătorii FCSB la baza din Berceni
10.04.2020, 17:24Gigi Becali a decis ca jucătorii de la FCSB să facă testul pentru COVID-19, astfel că aceștia s-au prezentat, joi, la baza echipei din Berceni, unde le-au fost recoltate probe. Bogdan Vintilă a apărut și el, dar acesta a preferat să evite discuțiile cu jucătorii.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Din informațiile Digi Sport, tehnicianul FCSB nu a vorbit deloc cu jucătorii prezenți la baza echipei din Berceni pentru a efectua testele pentru noul coronavirus. Vintilă nu le-a ținut nicio ședință în care să-i informeze despre ce urmează sau să-i întrebe cum s-au pregătit singuri acasă.
După ce au efectuat un prim test, jucătorii pregătiți de Bogdan Vintilă se vor mai prezenta și luni, 13 aprilie, la baza din Berceni, pentru a face și cel de-al doilea test.
Gigi Becali s-a răzgândit. FCSB nu mai intră în cantonament
Deși inițial, Becali a anunțat că jucătorii săi vor intra în cantonament, în săptămâna mare, după ce vor efectua testele pentru COVID-19, acesta s-a răzgândit. Finanțatorul FCSB le-a transmis fotbaliștilor săi că vor râmâne acasă până la noi ordine.
Starea de urgență s-a prelungit în România până pe 16 mai, astfel că rămâne de văzut când vor putea începe echipele antrenamentul.
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat că și-ar dori să înceapă campionatul la finalul lunii mai, sau cel mai târziu la jumătatea lunii iunie.
Datele avansate de Burleanu pentru reluarea Ligii 1
- 27 mai
- 3 iunie
- 13 iunie
Etichete: gigi becali , bogdan vintila , reluare liga 1 , jucatori fcsb , covid-19 , teste covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...