Reacția fermă a lui Adi Mutu, după ce a auzit că Otele este pe lista celor de la Napoli și Brighton
articol scris de Digi Sport28.03.2024, 14:34
Recent, presa din Marea Britanie a anunțat că Philip Otele (24 de ani) a stârnit interesul unor echipe precum Napoli și Brighton.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cristi Balaj a confirmat faptul că mai multe echipe îl urmăresc pe jucător celor de la CFR Cluj, iar la scurt timp, antrenorul Adrian Mutu a oferit și el prima reacție în privința acestui subiect.
Adi Mutu, despre interesul pentru Otele: ”Nu mă miră. Are calități să joace la Brighton”
Otele a fost adus de la UTA Arad în vara anului 2023, iar atacantul nigerian s-a impus imediat în echipa celor de la CFR Cluj, pentru care a prins nu mai puțin de 2211 minute în acest sezon. Acesta a reușit să contribuie decisiv la 19 goluri marcate de formația din Cluj, prin cele 13 goluri înscrise și 6 pase de gol semnate.
Astfel, Otele a atras atenția unui club precum Brighton, care nu în urmă cu mult timp l-a transferat pe Adrian Mazilu de la Farul Constanța, în schimbul sumei de 3 milioane de euro. Mai mult, și campioana Italiei, Napoli, se interesează de situația nigerianului.
Mutu a aflat aceste lucru și a spus că nu este surprins de aceste zvonuri, deoarece Otele este un jucător puternic și care s-ar potrivi în cadrul unui campionat precum Premier League.
“Nu mă miră, de ce să mă mire? Otele este un jucător modern, care poate să joace în Premier League. Are o forţă fizică incredibilă, are şi tehnică în regim de viteză foarte bună.
Mai trebuie să lucreze şi să fie mai atent la finalizare, la ultimele șuturi, acolo. Sunt foarte mulțumit de el, aşa că nu mă miră, dar sper ca el să stea concentrat aici şi vedem de la vară ce se va întâmpla. Dar are calităţi să joace la Brighton fără probleme”, a spus Adrian Mutu, conform Fanatik.
- 1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Philip Otele, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Etichete: napoli , adi mutu , brighton , philip otele
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...