Reacția fanilor lui Dinamo după ce Paul Anton anunțase că nu primise bani: ”Credeți că DDB ar comite eroarea asta?!”
articol scris de Digi Sport28.01.2021, 23:54
Paul Anton a fost unul din cei mai buni jucători de pe teren în victoria lui Dinamo contra lui Gaz Metan Mediaș, dar la interviul de după meci a avut o reacție care nu a trecut neobservată.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mijlocașul a fost întrebat despre faptul că fanii acționari au depus o sumă importantă în contul clubului pentru plata unor salarii restante.
”Știți bine povestea, miercuri, niște băieți din echipă au luat niște bani din drepturile TV. Nu eu răspund de ce au luat doar unii. Eu n-am luat nimic, nu mai contează nu vorbesc, eu cât am contract aici, îmi fac treaba.
Nu știu cum s-a hotărât cum se împart banii. M-am concentrat pe meci, nu m-am implicat în discuții care nu țin de fotbal”, a declarat Paul Anton.
Iar suporterii au sesizat nemulțumirea lui și au acționat rapid - cel care are unul din cele mai mari salarii de la Dinamo și-a primit și el banii, au anunțat cei de la DDB.
”Crede cineva că DDB ar comite eroarea de a pierde un jucător de talia lui Paul Anton!?”
”Este adevărat că bani au intrat doar în conturile jucătorilor cu care DDB a ajuns la un acord, am anunțat public, însă asta nu înseamnă că discuțiile cu Paul Anton s-au oprit în vreun moment. Crede cineva că DDB ar comite eroarea de a pierde un jucător de talia sa!?
Paul Anton A FOST și ESTE jucătorul lui Dinamo! Mai mult decât atât, vă asigurăm că în nici un moment nu a fost periclitat VIITORUL său în Ștefan cel Mare!
Însă pentru a anula orice dubiu în această privință, precum și din dorința de a nu mai lăsa loc speculațiilor, DDB a convenit cu jucătorul achitarea datoriilor pe care Dinamo le avea către el încă de astăzi”, au anunțat reprezentanții DDB.
Etichete: salarii dinamo , paul anton , paul anton dinamo , program ddb dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...