Răzvan Marin, aproape de Roma! Oferta făcută pentru "cel mai bun mijlocaş din istoria României"
16.01.2017, 22:46Gică Hagi e aproape să dea lovitura. Cel mai căutat jucător al Viitorului, Răzvan Marin, e dorit de unul dintre cele mai mari cluburi din fotbalul italian, AS Roma. Site-ul Voetbalnieuws.be anunţă interesul echipei lui Francesco Totti pentru internaţionalul român.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Romanii au pregătit deja o ofertă pentru mijlocaşul de 20 de ani al lui Hagi, pentru care sunt pregătiţi să ofere 2,5 milioane de euro, sumă apropiată de cea pentru care "Regele" a anunţat că se va despărţi de acesta, 3 milioane de euro.
"El trebuie să muncească în continuare, nu e încă la nivelul foarte-foarte înalt. Va ajunge, pentru că are o marjă de progres extraordinară, va crește și, cum am zis, e unul dintre cei mai buni sau chiar cel mai bun mijlocaș al României din toate timpurile”, a declarat Hagi, managerul tehnic al Viitorului, la începutul acestui an.
De menţionat că în trecutul recent s-a scris despre faptul că Marin este şi pe radarul lui Napoli şi Juventus. O altă formaţie mare, de data aceasta din Premier League, Tottenham, şi-a manifestat interesul pentru român.
75 de meciuri pentru Viitorul are Marin. El a adunat deja 4 selecţii şi la naţională, pentru care a înscris un gol.
Etichete: hagi , roma , viitorul , razvan marin , marin roma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...