Războiul "Stelelor"! Echipa lui Becali a avut câştig de cauză. Cifrele sunt zdrobitoare
21.01.2017, 10:59Războiul dintre clubul finanţat de Gigi Becali şi CSA este departe de a se fi încheiat. Lupta aceasta nu a reușit până acum decât să-i separe pe foștii jucători ai roș-albaștrilor, dar și pe suporteri în două tabere. Într-un sondaj iniţiat pe site-ul digisport.ro, Steaua lui Becali a câştigat de o manieră zdrobitoare duelul cu gruparea Armatei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Peste 20.000 de useri au votat în sondajul de pe digisport.ro, iar peste 80% dintre aceştia îi dau dreptate lui Becali în războiul cu CSA. La întrebarea "Cine are dreptate în scandalul dintre Becali şi Armată?", 17.172 de useri şi-au manifestat susţinerea pentru gruparea condusă de latifundiarul din Pipera. Doar 3.777 de voturi a strâns formaţia Armatei, care este susţinută de mai multe nume grele din istoria Stelei, precum Lăcătuş, Piţurcă sau Tudorel Stoica.
Cei mai afectați, în acest moment, sunt fanii, care așteaptă cu sufletul la gură ca acest conflict să se încheie într-un fel sau altul. Până atunci, unii dintre susținătorii Stelei au motivat de ce țin cu gruparea actuală din Liga 1, pe care o consideră de fapt și Steaua adevărată.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
După ce un suporter rapidist i-a trimis o scrisoare lui Gabi Balint, în care i-a scris ”Vă moare Steaua!”, un alt fan, de data aceasta al roș-albaștrilor, a ținut să-i transmită un mesaj lui Nicolae Dică.
Susținătorii proiectului CSA:
Marius Lăcătuș
Victor Pițurcă
Gabi Balint
Tudorel Stoica
Anghel Iordănescu
Ștefan Iovan
Adrian Bumbescu
Ilie Bărbulescu
Miodrag Belodedici
Susținători "Steaua lui Becali":
Helmuth Duckadam - președinte de imagine din vara lui 2010
Ilie Dumitrescu - produs 100% al vechiului club al Stelei, s-a declarat Suporter al viitorului FC Star, în emisiunea "Digi Sport Special", nefiind implicat în vreo structură în clubul lui Becali.
Gheorghe Hagi
Neimplicați:
Emerich Ienei
Ladislau Boloni - indecis, și-ar dori să fie o singură echipă. În ciuda conflictelor cu Becali, nu e împotriva lui cu orice
Dan Petrescu
Mihail Majearu
Etichete: steaua , csa steaua , gigi becali , sondaj digisport.ro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...