Război cu ultrașii dinamoviști? Contra: ”Mi-aș dori totuși ca Reghe să câștige campionatul!”
02.03.2017, 09:28VIDEO Steaua - Dinamo 1-3. Cosmin Contra (41 de ani) a ajuns la a treia victorie consecutivă de când a devenit principal al ”roș-albilor”, dar aceasta cu rivalii de moarte este cea mai importantă de până acum.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
La finalul partidei de pe ”Arena Națională”, Contra a făcut, printre altele, și o declarație surprinzătoare legată de finul său Laurențiu Reghecampf, menită a inflama spiritele în rândul galeriei.
”Îmi pare rău pentru Laurențiu! E clar că Steaua nu trece printr-un moment bun, dar sunt momente în viața unei echipe în care trebuie să fii unit. Eu sper ca cei de la Steaua să fie uniți, pentru că am avut și eu momente grele, așadar dacă ești unit rezultatele vor reveni.
Trebuie să aibă încredere, Laurențiu este un antrenor foarte bun, a câștigat foarte multe titluri și acum este prima dată când are anumite probleme la echipă. Normal e ca lumea să-l sprijine.
Eu unul, ca naș, îl sprijin și sper să iasă cât mai repede din pasa asta. Eu unul mi-aș dori totuși să... el să câștige campionatul, că asta este obiectivul lui”, a spus Contra, la flash-interviul acordat pentru Digi Sport.
Declarația i-a luat prin surprindere și pe jurnaliști, care l-au întrebat imediat pe Contra dacă Dinamo nu va conta deloc în lupta pentru campionat.
”Dinamo... noi, bineînțeles, ne vom bate, dar ei (n.r. - Steaua) au obiectiv câștigarea campionatului. Noi avem obiectiv intrarea în play-off. După aceea vom vedea ce se va mai întâmpla”, s-a repliat Contra.
Cosmin Contra este nașul de cununie al lui Laurențiu Reghecampf din a doua căsnicie a tehnicianului Stelei, cea de acum cu Anamaria Prodan.
VIDEO cu rezumatul partidei Steaua - Dinamo 1-3
Etichete: steaua , dinamo , contra dinamo steaua , contra laurentțiu reghecampf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Viktor Orbán a fost atacat în Parlament din cauza problemelor economice prin care trece țara sa și...