Răsturnare de situație la FCSB! Dat afară de Becali, salvat de Dică
19.01.2018, 11:50VIDEO FCSB - Olympik Donetsk 1-2. Roș-albaștrii s-au întors, joi seară, din primul cantonament al anului, de la ”Gloria Sports Arena”, din Belek, Antalya (Turcia) și se pregătesc acum pentru al doilea stagiu de pregătire, cel din Spania. Nicolae Dică este bucuros, după ce a aflat că Valerică Găman a semnat cu FCSB și mai așteaptă acum și realizarea revenii lui Cristi Tănase. Tehnicianul este mai liniștit acum, mai ales că are cinci soluții pentru postul de fundaș central, inclusiv Artur Jorge (23 de ani). Portughezul, dat afară de Gigi Becali, se pare că a fost salvat chiar de Dică.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Nu vom renunța la Artur Jorge. Oricum, el a fost deja legitimat la două echipe și nu mai poate evolua pentru o a treia echipă. Pentru că accidentarea lui Bălașa a fost una dificilă, am spus că mai avem nevoie de un fundaș central cu experiență, pe care să ne putem baza și astfel am ajuns la situația Găman. Pe lista fundașilor centrali l-am trecut și pe Artur, chiar dacă el nu a evoluat foarte mult în acest campionat”, a spus Dică.
Declarația tehnicianului, în vârstă de 37 de ani, pare surprinzătoare mai ales că vine la puțin timp după ce Gigi Becali a spus că va renunța la portughez.
"Artur Jorge nu rămâne la echipă. Pa, la revedere! Ce şanse să îi dai? L-a băgat pe Planic şi a rămas în echipă, că e fotbalist. Dacă vine o minge simplă şi tu o dai afară în aut, n-ai spirit de observaţie. A făcut multe greşeli Artur Jorge şi mi-am dat seama că nu e de Steaua. Nu l-am adus eu", a declarat Becali, la emisiunea "Digi Sport Matinal".
În vârstă de 23 de ani, fundaşul central lusitan a avut parte de un debut de coşmar în Liga 1. În chiar primul minut al partidei cu Juventus Bucureşti, a trimis mingea în propria poartă. În cele din urmă, echipa lui Nicolae Dică s-a impus cu 2-1 la Ploieşti.
Fundașii centrali din lotul FCSB
Valerică Găman, 28 de ani
Mihai Bălașa, 23 de ani
Bogdan Planic, 26 de ani
Ionuț Larie, 31 de ani
Artur Jorge, 23 de ani
Etichete: steaua , dica steaua , gaman steaua , artur jorge steaua , artur jorge dica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...