Exclusiv Răsturnare de situaţie! Deşi a fost la un pas de CFR, Edi Iordănescu e foarte aproape să semneze cu alt club
28.05.2018, 21:39Aflat în pole-position să îl înlocuiască pe Dan Petrescu la CFR, Edi Iordănescu este aproape să dea curs unei alte oferte. Tehnicianul a primit o propunere greu de refuzat din zona Golfului.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Aşa cum Digi Sport te-a anunţat, "Super Dan" e aproape de despărţirea de clujeni, iar campioana s-a mişcat rapid, dorind să aducă un tehnician pe măsură: Edi Iordănescu. Doar că planul trupei din Gruia se vede periclitat, în condiţiile în care fiul fostului selecţioner a primit o ofertă foarte atractivă.
Conform informaţiilor Digi Sport, o echipă din ţările arabe i-a oferit antrenorului un milion de euro pentru doi ani. În plus, îi va oferi o sumă din care Iordănescu jr. să-şi plătească staff-ul. Discuţiile cu formaţia din zona Golfului sunt ceva mai vechi, dar astăzi conducerea clubului, după ce a văzut în presa română că Edi e foarte aproape de CFR, a decis să îi accepte toate condiţiile.
Aflat în concediu în Grecia, Iordănescu Jr ar trebui să ajungă mâine sau poimâine la Istanbul, unde să îşi pună semnătura pe noul contract. Nu e exclus ca toate formalităţile să se facă chiar prin fax, arabii fiind nerăbdători să îl "securizeze" pe antrenor, astfel încât clujenii să nu îl mai poată deturna.
În această vară, Edi Iordănescu, 39 de ani, s-a aflat şi pe lista celor de la Legia Varşovia, acolo unde a mai fost şi Gică Hagi.
Edi Iordănescu este liber de contract, după ce s-a despărțit de Astra, la începutul lunii aprilie. Ruptura dintre antrenor și club s-a petrecut în condiții amiabile și ambele părți au precizat la început că nu există niciun conflict. Cu toate astea, în ultimele zile pare să aibă loc un schimb de replici de la distanță între antrenorul 39 de ani și campioana din urmă cu doi ani.
6 echipe a antrenat Edi Iordănescu până acum: Steaua / FCSB (2010, 2011-2012 ca antrenor secund; interimar în 2010 pentru două meciuri, după plecarea lui Ilie Dumitrescu), FC Vaslui (2012 - antrenor secund în mandatul lui Marius Șumudică), ASA Tg. Mureș (2013 - antrenor principal), Pandurii Tg. Jiu(2014-2016 - antrenor principal), CSKA Sofia (2016 - antrenor principal) și Astra Giurgiu (2017-2018 - antrenor principal).
Etichete: edi iordanescu , iordanescu cfr , iordanescu zona araba , iordanescu dan petrescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...