FCSB - Dinamo | Răspunsul lui Dan Nistor pentru Helmut Duckadam. "Nu voi merge niciodată acolo"
03.10.2019, 16:07Meciul FCSB – Dinamo încinge spiritele reprezentanților celor două grupări. După ce Helmut Duckadam a spus despre Dan Nistor că nu ar putea fi titular în echipa roș-albastră, mijlocașul dinamovist i-a dat replica.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Nu am niciun mesaj pentru Helmut Duckadam, dar are dreptate. Eu nu o să pot să joc în primul 11 al FCSB-ului, pentru că eu nu voi merge niciodată acolo", a fost răspunsul ferm al căpitanului "câinilor roșii".
FCSB - Dinamo | Gigi Becali a tras de Dan Nistor să vină la echipa sa
În urmă cu mai mult de un an, mai precis în luna august 2018, Dan Nistor a fost foarte aproape de a ajunge în curtea lui FCSB. Prima ofertă făcută de Gigi Becali pentru fotbalist și care a fost anunțată în exclusivitate de Digi Sport a fost de 500 de mii de euro, plus albanezul Qaka. Becali i-a promis și lui Nistor 100 de mii de euro la semnătură și un salariu de 15 mii de euro pe lună.
Ulterior, Gigi Becali a făcut o ultimă ofertă pentru transferul lui Dan Nistor, în speranța că suma oferită îi va convinge pe oficialii din Ștefan cel Mare să îl cedeze. Finanțatorul celor de la FCSB a pus pe masă un milion de euro, fără a-l mai include în afacere și pe Qaka.
Dan Nistor a negat la vremea respectivă că ar fi negociat ceva cu Gigi Becali, mai ales că era jucător sub contract cu Dinamo. Fotbalistul avea contract până în această vară, dar și l-a prelungit pe încă un an.
FCSB - Dinamo | Dan Nistor se bucură că nașul său, Mihai Pintilii, nu joacă
Dan Nistor a vorbit și despre partida de sâmbătă, cu FCSB. "Mai sunt multe etape, nu contează atât de mult locurile din campionat, dar vreau să câștigăm. Cu Pintilii nu am vorbit și nu voi vorbi înainte de derby. Sunt bucuros că nu va juca. Sunt convins că nu va renunța la cariera sa de fotbalist.
Suntem mai uniți decât cei de la FCSB și avem un atuu pe care multe echipe nu îl au: suporterii. Am auzit că s-au vândut în jur de 1.500 de bilete. Nu vom merge la mormânt înainte de meci pentru că noi vom sta în cantonament, dar va merge galeria", a mai spus Dan Nistor.
Partida FCSB – Dinamo se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, și va putea fi urmărită la Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro pentru abonații RCS-RDS.
Etichete: dan nistor , dan nistor dinamo , fcsb - dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...