Rapidul lui Adrian Mutu, cele mai multe victorii în Liga 1, după 11 runde: ”O victorie frumoasă, muncită, exact cum anticipam”
articol scris de Digi Sport18.09.2022, 00:33
Rapid București s-a impus, sâmbătă seara, în Giulești, scor 2-1 (1-1), împotriva celor de la CS Mioveni, într-o partidă din etapa a 11-a din Liga 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
- Golurile giuleștenilor au fost marcate de Antonio Sefer (min. 39) și Kevin Luckassen (min. 87), în timp ce argeșenii au punctat prin Adrian Scarlatache (min 22).
Adrian Mutu, după succesul cu CS Mioveni: ”Mă bucur că am învățat să câștigăm astfel de meciuri”
Antrenorul giuleștenilor, Adrian Mutu, s-a declarat extrem de bucuros că a echipa sa a înregistrat al optulea succes al sezonului în Liga 1, devenind și formația cu cele mai multe victorii în aceste 11 runde disputate.
În același timp, ”Briliantul” este foarte încântat de faptul că echipa sa a avut reacție după ce a încasat golul. Nu s-a panicat, a strâns rândurile și a atacat în valuri, de la primul până la ultimul minut și a obținut cele trei puncte.
Golul victorie a fost marcat de olandezul Kevin Luckassen, fotbalist sosit la echipă în urmă cu o săptămână, pe care Adrian Mutu nici nu avea de gând să-l folosească prea multe minute.
”Este o victorie frumoasă pentru că a fost muncită, așa cum anticipam înainte de acest meci. Au făcut exact ceea ce spuneam: s-au apărat și au jucat pe contraatac. Dacă se valida acel gol, din startul partidei, cred că altul ar fi fost scorul. Am spus dacă.
Important este că am câștigat, suntem pe primul loc la egalitate cu Farul. Mă bucur că avem opt victorii, cele mai multe din campionat. Vine o perioadă de două săptămâni în care o să avem câteva zile libere și apoi vom merge în cantonament. Este bine. Mă bucur că echipa a avut reacție după golul primit. Mă bucur că băieții au atacat timp de 90 de minute și mă bucur cel mai mult pentru faptul că învățăm să câștigăm astfel de meciuri.
Astfel de meciuri sunt complicate. În momentul în care ai în fața ta o echipă care joacă doar pe contraatac, care se apără mult, devine foarte greu să-ți dezvolți jocul tău. Iar atunci când reușești să câștigi meciul cum am făcut-o noi, înseamnă și-a spus cuvântul calitatea jucătorilor. Este o seară frumoasă pentru noi și nimic altceva.
(n.r. - despre debutul lui Luckassen) Normal că mă așteptam la multe de la Luckassen. Chiar dacă nu este 100% . I-am spus că după o săptămână de antrenament o să joace doar câteva minute, să simtă atmosfera din Giulești. Am fost nevoit să-i dau mai multe minute decât voiam inițial din cauza scorului. Până la urmă a ieșit bine. Mă bucur pentru el că a dat gol, pentru echipă, pentru reacție, pentru atitudine pentru efortul depus.
Adrian Mutu le mulțumește suporterilor: ”Avem nevoie de ei. Ne-au dat aripi”
(n.r. - despre suporteri) Știam că sunt alături de noi. Era și un fel de a încerca să le dedicăm această victorie suporterilor. Mă bucur că vin meci de meci în număr mare pentru că sunt momente, cum a fost și în seara asta, când avem nevoie de ei și ne-au dat aripi. Mă bucur când totul se termină cu bine.
Cristi e căpitanul nostru, știe ce înseamnă spiritul Rapidului. Încet-încet, le insuflă și celor noi acest spirit. Este important că în astfel de meciuri își arată calitățile de lider. Cum a făcut-o și în seara asta: la golul doi, a fost un șut al său care a nimerit bara.
(n.r. - despre gazon) Nu știu, chiar nu mă pricep la iarbă, la gazon, la cum se întreține un gazon. Nu e normal, nu ne place să jucăm pe un astfel de gazon, care astăzi ne-a deranjat în anumite momente”, a declarat Adrian Mutu, la finalul partidei cu CS Mioveni.
În urma acestui rezultat, Rapidul a revenit pe locul 2 în Liga 1, cu 24 de puncte, la egalitate cu liderul Farul Constanța, dar cu un golaveraj inferior.
De partea celalaltă, CS Mioveni rămâne penultima în clasmaent, cu doar 6 puncte adunate în aceste 11 runde.
Etichete: adrian mutu , cristi sapunaru , luckassen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...