Rapidiştii mai au un singur obiectiv, după ce au fost eliminaţi de Astra din Cupa României: "Se poate!"
30.11.2012, 15:07Un singur obiectiv le-a rămas rapidiştilor după eliminarea din Cupa României Timişoreana. "Suntem capabili să ne îndeplinim obiectivul", susţin giuleştenii, care nu se sperie de cele 7 puncte care i despart de zona cupelor europene.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Rapidiştii au ieşit din cursa pentru câştigarea Cupei României şi îşi pun acum toate speranţele în Liga 1. Locul 3 le-ar asigura giuleştenilor prezenţa în Europa League. Între poziţia ocupată acum de Pandurii şi cea pe care se află echipa lui Rada sunt 7 puncte.
MARIAN RADA - antrenor Rapid: "Noi încercăm să ajungem în primele 3 locuri, mai sunt 17 etape şi încercăm să facem cât mai multe puncte şi să ajungem acolo, pentru că se poate. Nu este distanţă aşa mare până la locurile 3-4 , se poate"
DANIEL PANCU - Rapid: "Dacă s-ar fi terminat acum turul, eram la 6-7 puncte de locul 3, care te duce în EL. Mai avem meciuri foarte grele, jucăm şi la Vaslui, cu Oţelul acasă şi ultima etapă la Iaşi. Să vedem ce puncte vom scoate şi vorbim dacă mai sunt şanse la EL."
Cu salariile neplătite de peste 3 luni, rapidiştii încă mai speră ca George Copos să facă o minune înaintea Sărbătorilor de iarnă.
.
Etichete: rapid - astra 2-3 , obiectiv rapid , rapid out din cupa , rapid mai are un singur obiectiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...