Rapid - U Cluj 1-0. Giuleștenii câștigă cu un penalty și ajung pe primul loc în clasament
30.08.2022, 23:57
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Rapid s-a impus în duelul cu Universitatea Cluj cu scorul de 1-0, în etapa a opta din Liga 1, într-un meci decis de un penalty.
Giuleștenii sunt pe primul loc în clasamentul din Liga 1, cu un total de 18 puncte, în timp ce Universitatea Cluj rămâne pe locul 14, cu doar trei puncte.
Rapid - U Cluj 1-0. Giuleștenii câștigă cu un penalty și ajung pe primul loc în clasament
Partida dintre Rapid și U Cluj a stat sub semnul echilibrului. Dugandzic putea marca în minutul 7, când a pătruns foarte bine în careul ardelenilor. Acțiunea croatului a fost oprită de defensiva celor de la U Cluj.
Ardelenii au dat replica câteva minute mai târziu, când Ely Fernandes a trimis cu exteriorul în fața porții pentru Bălan, însă intervenția lui Moldovan a îndepărtat pericolul.
Alex Ioniță a expediat un șut bun din afara careului, dar balonul a trecut puțin pe lângă poarta lui Gorcea.
Repriza secundă a început cu o ocazie foarte bună a ardelenilor. Ely Fernandes a combinat foarte bine cu Bălan și a șutat, însă a fost încurcat de apărarea rapidistă.
Chipciu a centrat foarte bine în minutul 64, Ely Fernandes a încercat să înscrie cu capul, dar balonul a trecut departe de poartă.
Onea a șutat puternic din afara careului în minutul 64, dar portarul ardelenilor a reușit să respingă în afara terenului.
Giuleștenii au marcat singurul gol al partidei prin Dugandzic, în minutul 80, de la unsprezece metri. Găman a dictat penalty după ce Ispas a atins balonul cu mâna în careu.
Pe final de meci, giuleștenii își puteau dubla avantajul când Papeau a șutat din fața porții direct în blocajul lui Gorcea.
La următoarea fază, ardelenii puteau restabili egalitatea când Ely Fernandes a șutat prea puternic din dreapta porții lui Moldovan.
VIDEO Rezumatul partidei Rapid - U Cluj 1-0
Rapid - U Cluj 1-0. Giuleștenii câștigă cu un penalty și ajung pe primul loc în clasament
Fără victorie în acest sezon, U Cluj caută al 37-lea succes din istoria întâlnirilor directe cu Rapid. În cele 92 de jocuri dintre cele două echipe, giuleștenii s-au impus de 41 de ori, iar alte 15 meciuri s-au încheiat nedecis.
- Antonio Sefer este cel mai bun marcator al Rapidului în acest sezon, cu trei reușite, în timp ce Adrian Bălan este principala ”gură de foc” a lui U Cluj, cu același număr de goluri.
La debutul pe banca ”Șepcilor Roșii”, etapa trecută, Eugen Neagoe (55 de ani) a obținut un rezultat de egalitate în compania celor de la FC Voluntari, 0-0. În cele cinci confruntări cu Rapid, tehnicianul a înregistrat două remize și trei înfrângeri, toate de pe banca celor de la Pandurii.
Rapid - U Cluj | LIVE VIDEO, ora 22:00, Digi Sport 1. "Se poate bate pentru câștigarea campionatului în acest an"
Cinci victorii și două eșecuri are Rapid în acest sezon, iar Dani Coman este de părere că fosta sa echipă poate emite pretenții pentru câștigarea campionatului încă din acest sezon. Deși principalul obiectiv al clubului este reprezentat de accederea în play-off, fostul portar al giuleștenilor consideră că formația pregătită de Adrian Mutu are toate atuurile să ridice trofeul deasupra capului chiar în anul în care sărbătorește Centenarul.
”Rapid are stabilitate financiară, stadion nou, un antrenor pasionat, care cunoaște bine fotbalul, și o conducere bună, mai ales dupa venirea domnului Șucu. Au toate atuurile pentru a face performanță. La cum au decurs etapele până acum, cred că Rapid se poate bate pentru câștigarea campionatului în acest an”, a spus Dani Coman, la Digi Sport Special.